Publicat in: May 9, 2013, Vizualizari: 28
863 de piloti au luat startul in total in cele 882 de Mari Premii de Formula 1 disputate din 1950 si pana in prezent. Cu siguranta, nici cel mai fin cunoscator al fenomenului nu ii cunoaste pe toti, iar pentru marea majoritate a fanilor raman doar multiplii campioni mondiali. Nici chiar acestia nu trec insa testul timpului, decat in anumite cazuri exceptionale, chipurile si cupele palind in trecerea anilor.
Nu sunt multi, e chiar foarte greu de intrat in clubul select al dublilor campioni mondiali, Schumacher, Prost, Senna sunt probabil primele nume care apar in minte. Sau Fangio, Jim Clark, Nikki Lauda, in cazul celor mai avizati. Cu toate astea, exista si piloti care au insemnat cu mult mai mult pentru acest sport decat ar putea exprima vreuna din multele statistici. Iar, pentru cei mai in varsta, cei care au apucat Formula 1 de dinaintea globalizarii, de dinaintea metamorfozarii Marelui Circ intr-o afacere mondiala si a erei Ecclestone, cu siguranta numele Gilles Villeneuve inseamna ceva. Paradoxal este insa ca numele acestui “piccolo canadese”, cum ii spunea Enzo Ferrari, isi face loc in cercurile pasionatilor de F1 chiar si la 30 ani dupa moartea sa, iar legenda lui, putem afirma, inca dainuie. Toate acestea in ciuda faptului ca nu a fost niciodata campion, a avut doar 4 sezoane complete in F1 si a obtinut doar 6 victorii.
Pe 8 mai s-au implinit 31 de ani de la cumplitul accident care i-a curmat viata pe circuitul belgian de la Zolder, iar Villeneuve inca aprinde imaginatia tifosilor, in special a fanilor Ferrari, firma cu care se identifica. Accidentul de la Zolder a inghetat imaginea lui Gilles ca cea a unui nebun care “biciuia” masinile, iar multele momente spectaculoase pe care le-a oferit condimenteaza aceasta imagine si il apropie in imaginatie de perioada interbelica, atunci cand pilotii erau mai aproape de toreadori decat de ceea ce semnifica aceasta meserie in prezent. Villeneuve inseamna insa mult mai mult pentru cei care l-au cunoscut.
De la zapada la asfalt, intotdeauna cel mai rapid
Declinul Ferrari
Cele mai frumoase victorii au fost obtinute poate dupa ce masinile Ferrari au decazut mult comparativ cu rivalele britanice, in sezoanele 1980 si 1981. Presa de specialitate a comparat modelele scuderiei din acea perioada cu tractoare, camioane, sau diferite utilaje agricole, ele avand o apasare aerodinamica cu pana la 75% mai slaba decat modelele britanice care faceau legea. Nici chiar un pilot de talia lui Gilles nu a putut face mare lucru in majoritatea intrecerilor, insa a lasat posteritatii cateva curse absolut memorabile, in care geniul sau la volan a stralucit. Este cazul ultimelor sale doua victorii, obtinute in 1981 la Monaco si la Jarama, in Spania.
Chiar daca avea probabil cel mai puternic motor in 1981, Ferrari 126C a fost penalizata de un sasiu extrem de nereusit, iar motorul, in ciuda puterii, avea un ‘turbo-lag’ foarte mare, facand masina si mai greu de pilotat. Cu acest monopost, numit de Villeneuve “Cadillac-ul mare si rosu”, pilotul canadian a reusit o cursa senzationala, pe probabil cel mai nepotrivit circuit pentru o astfel de masina, la Monaco. Dupa ce l-a depasit cu doua secunde si jumatate in calificari pe coechipierul sau, Didier Pironi, Villeneuve a castigat acea cursa, spre uimirea asistentei.
863 de piloti au luat startul in total in cele 882 de Mari Premii de Formula 1 disputate din 1950 si pana in prezent. Cu siguranta, nici cel mai fin cunoscator al fenomenului nu ii cunoaste pe toti, iar pentru marea majoritate a fanilor raman doar multiplii campioni mondiali. Nici chiar acestia nu trec insa testul timpului, decat in anumite cazuri exceptionale, chipurile si cupele palind in trecerea anilor. Nu sunt multi, e chiar foarte greu de intrat in clubul select al dublilor campioni mondiali, Schumacher, Prost, Senna sunt probabil primele nume care apar in minte. Sau Fangio, Jim Clark, Nikki Lauda, in cazul celor mai avizati. Cu toate astea, exista si piloti care au insemnat cu mult mai mult pentru acest sport decat ar putea exprima vreuna din multele statistici. Iar, pentru cei mai in varsta, cei care au apucat Formula 1 de dinaintea globalizarii, de dinaintea metamorfozarii Marelui Circ intr-o afacere mondiala si a erei Ecclestone, cu siguranta numele Gilles Villeneuve inseamna ceva. Paradoxal este insa ca numele acestui “piccolo canadese”, cum ii spunea Enzo Ferrari, isi face loc in cercurile pasionatilor de F1 chiar si la 30 ani dupa moartea sa, iar legenda lui, putem afirma, inca dainuie. Toate acestea in ciuda faptului ca nu a fost niciodata campion, a avut doar 4 sezoane complete in F1 si a obtinut doar 6 victorii.
Pe 8 mai s-au implinit 31 de ani de la cumplitul accident care i-a curmat viata pe circuitul belgian de la Zolder, iar Villeneuve inca aprinde imaginatia tifosilor, in special a fanilor Ferrari, firma cu care se identifica. Accidentul de la Zolder a inghetat imaginea lui Gilles ca cea a unui nebun care “biciuia” masinile, iar multele momente spectaculoase pe care le-a oferit condimenteaza aceasta imagine si il apropie in imaginatie de perioada interbelica, atunci cand pilotii erau mai aproape de toreadori decat de ceea ce semnifica aceasta meserie in prezent. Villeneuve inseamna insa mult mai mult pentru cei care l-au cunoscut.
De la zapada la asfalt, intotdeauna cel mai rapid
 Stil de pilotaj imprumutat din cursele pe zapada |
Dupa o cariera de succes in cursele de snowmobil, care i-au adus titlul suprem in campionatul Nord-American, un echivalent pe atunci al campionatului mondial, Villeneuve a trecut la cursele auto, facand eforturi supraomenesti pentru a se alinia la startul curselor de monoplace, din cauza originilor umile. Lipsit de mijloace financiare si chiar de standardele unei vieti normale, locuind intr-o rulota alaturi de sotia Joann si cei doi copii, Jaques si Melanie, tenacitatea i-a adus in cele din urma lui Villeneuve succesul in Canada natala, unde s-a facut cunoscut in cursele Formulei Atlantic. Aici avea sa straluceasca pentru intaia oara la cel mai inalt nivel, atunci cand a reusit uluitoarea performanta de a-l invinge pe campionul mondial de F1 de atunci, James Hunt, sosit alaturi de alti piloti de grand-prix pentru o cursa pe circuitul de la Trois-Rivieres. Hunt a fost uimit ca un localnic poate fi mai rapid cu jumatate de secunda pe tur, cerand schimbarea masinilor. Stupoare insa, diferenta dintre cei doi a crescut chiar si mai mult, iar Hunt a fost convins ca a descoperit un talent nemaintalnit, despre care a vorbit si la intoarcerea in Anglia. Acest lucru a dus la invitarea canadianului la cursa de F1 de la Silverstone, ca al treilea pilot al echipei McLaren. Desi nevoit sa invete o masina mult mai puternica si mai aderenta decat ceea ce stia si un circuit ultra-rapid, Villeneuve l-a intrecut in calificari pe al doilea pilot al echipei, Jochen Maas, care dispunea de o masina mai noua si ar fi incheiat cursa probabil pe pozitia a patra, fara o intrare la boxe cauzata de un indicator defect. Pentru cine stia sa citeasca semnele, era clar ca in Formula 1 sosise un pilot deosebit.
Aviatorul
Aviatorul
 "Aviatorul" in actiune - Japonia 1977 |
Dupa ce a fost adus la Ferrari pentru a suplini retragerea lui Nikki Lauda in timpul sezonului ‘77, intr-o perioada cand Enzo Ferrari conducea echipa, selectand personal pilotii scuderiei, legenda lui Villeneuve a luat cu adevarat nastere, in ciuda unui debut nefast, pentru a folosi un termen bland. Canadianul a fost criticat dur de presa italiana dupa o serie de accidente, fiind poreclit ‘aviatorul’, pentru incidentele sale spectaculoase, in care de multe ori monopostul 312 se desprindea de la sol. Insa, din sezonul 1978, primul sau sezon complet, lucrurile au evoluat in cu totul alta directie, el reusind sa castige inimile tifosilor dupa o serie de curse memorabile.
Primul lucru iesit din comun la Gilles Villeneuve era modul unic de a testa limitele unei masini, si anume depasindu-le. Astfel, canadianul intrand cu spatele intr-un viraj, sau lasand un nor de fum dupa o manevra de intoarcere, erau scenarii obisnuite in antrenamentele oricarei curse. Un tip linistit, un om care aseza familia mai presus de orice in viata personala, era parca manat de o forta necunoscuta de oricate ori se afla la comenzile unui mijloc de transport, fie el masina de curse, de strada, elicopter, barca, sau snowmobil. Toti apropiatii isi amintesc ingroziti de stilul de condus al lui Gilles, alaturi de care riscai sa imbatranesti cativa ani, in cazul in care stateai in dreapta lui, chiar si pentru un drum de ocazie.
O abilitate fantastica
Acelasi lucru se intampla si in masinile de F1, care in acele vremuri puteau foarte usor deveni o arma letala. Iar Gilles alegea sa ignore riscurile la care se expune, traind cu iluzia ca poate salva orice situatie in care s-ar putea gasi, abordare care a contribuit la construirea stilului sau inconfundabil. Mai putin cunoscut insa, Villeneuve avea o abilitate supraomeneasca de a se adapta la conditiile de cursa, fapt indicat de mai toti inginerii cu care a lucrat, avand un simt deosebit pentru gestionarea resurselor si adaptarea strategiei din mers. O situatie care reliefeaza excelent acest lucru este un detaliu al primei sale victorii, obtinute chiar pe circuitul de la Montreal – alegerea cauciucurilor de compozitie moale. “I-am spus ca nu au cum sa reziste” povesteste inginerul Michelin de atunci, Pierre Dupasquier. “Nu a fost asa insa, era un magician in privinta pneurilor. Multi nu realizeaza acest lucru, din cauza imaginii sale conducand pe trei roti, sau blocand rotile pe franare in duelul cu Rene Arnoux [Dijon, 1979], insa in acele cazuri scopul nu era anduranta pneurilor. “
Unul din episoadele care indica simtul extraordinar al lui Gilles este weekendul de la Watkins Glen, din 1979, sezon in care a ratat de putin titlul, in favoarea coechipierului sau, Jody Schekter. Timp de referinta in antrenamente cu 9.6 secunde (!) ma rapid decat al urmatorului clasat, Schekter, in conditii extreme de ploaie, urmat de o victorie obtinuta cu probleme de ungere la motor. Nu e de mirare ca Jaques Laffite a spus “e la un alt nivel fata de restul dintre noi”, opinie exprimata in alte ocazii de Arnoux, Lauda, Tambay, sau Alain Prost, unii dintre cei mai buni piloti ai vremii.
Un alt episod extraordinar se consuma la Dijon, in Franta, unde Gilles sfideaza suprematia masinilor Renault, primele care au adoptat motoarele turbo, iar rezultatul este o cursa absolut memorabila, chiar considerata de unii drept cea mai buna din toate timpurile. Dupa ce pleaca al treilea si conduce in debutul cursei, Villeneuve constata ca masina sa consuma foarte repede pneurile, iar manevrabilitatea scade incet-incet, astfel ca cele doua monoposturi Renault il depasesc si ramane mare parte din cursa pe pozitia a treia. In turul 78 insa, in ciuda faptului ca are pneuri foarte uzate, Gilles profita de problemele la motor ale lui Rene Arnoux, apropiindu-se si lansandu-se intr-o disputa absolut memorabila cu pilotul francez. O astfel de lupta nu a fost nicicand vazuta in Marele Circ, iar spectatorii sunt in extaz, oftand si aclamand la fiecare ‘inclestare’ a celor doi bolizi, care se ating de mai multe ori, se depasesc de nenumarate ori, iar cei doi piloti fac totul pentru a obtine locul secund. Gilles iese in cele din urma invingator pentru doua zecimi de secunda, iar cei doi piloti sunt in extaz, spunand ca au facut cursa vietii lor.
Primul lucru iesit din comun la Gilles Villeneuve era modul unic de a testa limitele unei masini, si anume depasindu-le. Astfel, canadianul intrand cu spatele intr-un viraj, sau lasand un nor de fum dupa o manevra de intoarcere, erau scenarii obisnuite in antrenamentele oricarei curse. Un tip linistit, un om care aseza familia mai presus de orice in viata personala, era parca manat de o forta necunoscuta de oricate ori se afla la comenzile unui mijloc de transport, fie el masina de curse, de strada, elicopter, barca, sau snowmobil. Toti apropiatii isi amintesc ingroziti de stilul de condus al lui Gilles, alaturi de care riscai sa imbatranesti cativa ani, in cazul in care stateai in dreapta lui, chiar si pentru un drum de ocazie.
O abilitate fantastica
Acelasi lucru se intampla si in masinile de F1, care in acele vremuri puteau foarte usor deveni o arma letala. Iar Gilles alegea sa ignore riscurile la care se expune, traind cu iluzia ca poate salva orice situatie in care s-ar putea gasi, abordare care a contribuit la construirea stilului sau inconfundabil. Mai putin cunoscut insa, Villeneuve avea o abilitate supraomeneasca de a se adapta la conditiile de cursa, fapt indicat de mai toti inginerii cu care a lucrat, avand un simt deosebit pentru gestionarea resurselor si adaptarea strategiei din mers. O situatie care reliefeaza excelent acest lucru este un detaliu al primei sale victorii, obtinute chiar pe circuitul de la Montreal – alegerea cauciucurilor de compozitie moale. “I-am spus ca nu au cum sa reziste” povesteste inginerul Michelin de atunci, Pierre Dupasquier. “Nu a fost asa insa, era un magician in privinta pneurilor. Multi nu realizeaza acest lucru, din cauza imaginii sale conducand pe trei roti, sau blocand rotile pe franare in duelul cu Rene Arnoux [Dijon, 1979], insa in acele cazuri scopul nu era anduranta pneurilor. “
Unul din episoadele care indica simtul extraordinar al lui Gilles este weekendul de la Watkins Glen, din 1979, sezon in care a ratat de putin titlul, in favoarea coechipierului sau, Jody Schekter. Timp de referinta in antrenamente cu 9.6 secunde (!) ma rapid decat al urmatorului clasat, Schekter, in conditii extreme de ploaie, urmat de o victorie obtinuta cu probleme de ungere la motor. Nu e de mirare ca Jaques Laffite a spus “e la un alt nivel fata de restul dintre noi”, opinie exprimata in alte ocazii de Arnoux, Lauda, Tambay, sau Alain Prost, unii dintre cei mai buni piloti ai vremii.
Un alt episod extraordinar se consuma la Dijon, in Franta, unde Gilles sfideaza suprematia masinilor Renault, primele care au adoptat motoarele turbo, iar rezultatul este o cursa absolut memorabila, chiar considerata de unii drept cea mai buna din toate timpurile. Dupa ce pleaca al treilea si conduce in debutul cursei, Villeneuve constata ca masina sa consuma foarte repede pneurile, iar manevrabilitatea scade incet-incet, astfel ca cele doua monoposturi Renault il depasesc si ramane mare parte din cursa pe pozitia a treia. In turul 78 insa, in ciuda faptului ca are pneuri foarte uzate, Gilles profita de problemele la motor ale lui Rene Arnoux, apropiindu-se si lansandu-se intr-o disputa absolut memorabila cu pilotul francez. O astfel de lupta nu a fost nicicand vazuta in Marele Circ, iar spectatorii sunt in extaz, oftand si aclamand la fiecare ‘inclestare’ a celor doi bolizi, care se ating de mai multe ori, se depasesc de nenumarate ori, iar cei doi piloti fac totul pentru a obtine locul secund. Gilles iese in cele din urma invingator pentru doua zecimi de secunda, iar cei doi piloti sunt in extaz, spunand ca au facut cursa vietii lor.
 Watkins Glen 1979 - Gilles i-a lasat pe toti in urma pe pista uda de la 'Glen' |
 Dijon 1979 - o disputa inegalabila |
Declinul Ferrari
Cele mai frumoase victorii au fost obtinute poate dupa ce masinile Ferrari au decazut mult comparativ cu rivalele britanice, in sezoanele 1980 si 1981. Presa de specialitate a comparat modelele scuderiei din acea perioada cu tractoare, camioane, sau diferite utilaje agricole, ele avand o apasare aerodinamica cu pana la 75% mai slaba decat modelele britanice care faceau legea. Nici chiar un pilot de talia lui Gilles nu a putut face mare lucru in majoritatea intrecerilor, insa a lasat posteritatii cateva curse absolut memorabile, in care geniul sau la volan a stralucit. Este cazul ultimelor sale doua victorii, obtinute in 1981 la Monaco si la Jarama, in Spania.
Chiar daca avea probabil cel mai puternic motor in 1981, Ferrari 126C a fost penalizata de un sasiu extrem de nereusit, iar motorul, in ciuda puterii, avea un ‘turbo-lag’ foarte mare, facand masina si mai greu de pilotat. Cu acest monopost, numit de Villeneuve “Cadillac-ul mare si rosu”, pilotul canadian a reusit o cursa senzationala, pe probabil cel mai nepotrivit circuit pentru o astfel de masina, la Monaco. Dupa ce l-a depasit cu doua secunde si jumatate in calificari pe coechipierul sau, Didier Pironi, Villeneuve a castigat acea cursa, spre uimirea asistentei.
 Jarama 1981: Nimeni nu trece de Villeneuve - poate cea mai buna cursa a canadianului |
Urmatoarea victorie avea sa fie insa si mai surprinzatoare, facand un inginer de talia lui Gordon Murray sa o numeasca cea mai buna mostra de pilotaj pe care a vazut-o vreodata. Se intampla la Jarama, in Spania, unde Gilles a folosit toata abilitatea sa de a extrage performanta dintr-o masina si a valorificat puterea motorului Ferrari. Canadianul nu a facut nicio greseala timp de 60 de tururi, tinand in spate patru masini mult mai rapide, dupa un start furibund, in care s-a catapultat in frunte de pe locul al saptelea. El a folosit tactic frana si acceleratia, pentru a-l impiedica pe Carlos Reutemann sa il depaseasca, iar argentinianul a ramas lipit de Gilles intreaga cursa, asteptand o greseala a acestuia. In spatele lui Reutemann, la fel de aproape au fost Watson, Laffite si de Angelis, iar cele cinci masini au incheiat la doar 1,24 secunde distanta, a doua cea mai stransa cursa din istoria Formulei 1.
’82, un sezon fatidic
Desi sezonul incepe foarte promitator, cu o masina competitiva, care avea sa aduca la final de an titlul constructorilor in tabara italiana, intamplarile din 1982 vor ramane adanc scrise in istoria Scuderiei. Un tip integru, care a avut o relatie deosebita cu Jody Sheckter, pe care l-a ajutat sa devina Campion Mondial in 1979, Gilles Villeneuve nu stabileste legaturi similare cu urmatorul sau coechipier, Didier Pironi. Chiar daca il trateaza exact ca si pe Jody si incearca sa-l faca sa se simta inclus in familia Ferrari, o raritate intr-un sport atat de competitiv, relatia celor doi urmeaza sa se destrame rapid, cu consecinte dramatice. Momentul care avea sa declanseze infernul se consuma in cursa de la Imola, unde cei doi domina copios intrecerea in fata propriilor
’82, un sezon fatidic
Desi sezonul incepe foarte promitator, cu o masina competitiva, care avea sa aduca la final de an titlul constructorilor in tabara italiana, intamplarile din 1982 vor ramane adanc scrise in istoria Scuderiei. Un tip integru, care a avut o relatie deosebita cu Jody Sheckter, pe care l-a ajutat sa devina Campion Mondial in 1979, Gilles Villeneuve nu stabileste legaturi similare cu urmatorul sau coechipier, Didier Pironi. Chiar daca il trateaza exact ca si pe Jody si incearca sa-l faca sa se simta inclus in familia Ferrari, o raritate intr-un sport atat de competitiv, relatia celor doi urmeaza sa se destrame rapid, cu consecinte dramatice. Momentul care avea sa declanseze infernul se consuma in cursa de la Imola, unde cei doi domina copios intrecerea in fata propriilor
 Imola 1982: cursa care a aprins fitilul |
suporteri, oferind un show pe cinste, o ‘joaca’ de-a soarecele si pisica, menita sa-i distreze pe tifosi. Insa, aceasta joaca este doar in mintea lui Gilles, pentru ca mai tanarul sau coechipier ia lucrurile cat se poate de in serios, alegand sa nu respecte regula interna stiuta de toata lumea, care spune ca doua masini Ferrari care conduc la jumatatea cursei isi vor pastra pozitiile intacte pana la final. Asadar, Pironi declanseaza atacul decisiv cu cateva viraje inainte de sosire si celebreaza victoria pe podium, in fata unui Gilles care cu greu isi controleaza sentimentele. Villeneuve se simte tradat, cu atat mai mult cu cat Enzo Ferrari nu ia nicio masura, aratandu-se multumit ca masinile Ferrari au incheiat pe primele doua pozitii si rupe complet relatia cu Pironi, caruia nu avea nici macar sa-i mai vorbeasca. Niciodata...
O cursa mai tarziu: Zolder, Belgia; antrenamente libere - care pe atunci serveau in loc de calificari; data: 08.05.1982. Gilles Villeneuve iese pe circuit in ultimele minute ale sesiunii, folosind ultimul set de pneuri pentru calificari. Unii spun ca pentru a-i da o lectie francezului care l-a tradat si care stabilise un timp cu o zecime de secunda mai rapid. Ce era in mintea sa in acele momente va ramane insa o enigma, pentru ca acesta avea sa fie ultimul zbor al “aviatorului”.
Cu 8 minute inainte de incheierea ultimei sesiuni de antrenament, Villeneuve se apropie de virajul dublu de dreapta Terlamenbocht si ajunge din urma masina mai lenta a lui Jochen Maas, care se afla in turul de revenire la standuri. Maas il observa pe canadian venind in mare viteza si vireaza dreapta pentru a-l lasa sa treaca pe trasa ideala, insa Villeneuve face aceeasi manevra si acroseaza roata dreapta a masinii lui Maas. Acest lucru il catapulteaza in aer la o viteza de peste 200 km/h si, dupa un zbor de 100 de metri, masina aterizeaza in nas, dezintegrandu-se, iar pilotul este catapultat, cu tot cu scaun, inca 50 de metri, in gardurile de protectie de pe exteriorul virajului. Primul doctor ajunge la fata locului in doar 35 de secunde, iar Villeneuve, care este resuscitat, este transportat de urgenta la spital. Ranile sunt insa mult prea severe, iar canandianul, care era tinut in viata artificial, moare in acea seara, la ora 21:12.
Nici cu Didier Pironi soarta nu avea sa fie mai blanda, francezul avand in acel an un cumplit accident pe Hockenheimring, care i-a distrus ambele picioare. Hotarat initial sa revina in F1, el nu a mai facut acest lucru, desi a testat in 1986 cu echipa franceza AGS, pentru a-si indrepta apoi atentia catre intrecerile de barci cu motor. Un an mai tarziu, in august 1987, Pironi este ucis intr-un cumplit accident, dupa ce barca sa se rastoarna in urma impactului cu un val. La cateva saptamani mai tarziu, prietena sa, Catherine Goux, naste doi gemeni pe care ii boteaza Didier si Gilles.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally
O cursa mai tarziu: Zolder, Belgia; antrenamente libere - care pe atunci serveau in loc de calificari; data: 08.05.1982. Gilles Villeneuve iese pe circuit in ultimele minute ale sesiunii, folosind ultimul set de pneuri pentru calificari. Unii spun ca pentru a-i da o lectie francezului care l-a tradat si care stabilise un timp cu o zecime de secunda mai rapid. Ce era in mintea sa in acele momente va ramane insa o enigma, pentru ca acesta avea sa fie ultimul zbor al “aviatorului”.
Cu 8 minute inainte de incheierea ultimei sesiuni de antrenament, Villeneuve se apropie de virajul dublu de dreapta Terlamenbocht si ajunge din urma masina mai lenta a lui Jochen Maas, care se afla in turul de revenire la standuri. Maas il observa pe canadian venind in mare viteza si vireaza dreapta pentru a-l lasa sa treaca pe trasa ideala, insa Villeneuve face aceeasi manevra si acroseaza roata dreapta a masinii lui Maas. Acest lucru il catapulteaza in aer la o viteza de peste 200 km/h si, dupa un zbor de 100 de metri, masina aterizeaza in nas, dezintegrandu-se, iar pilotul este catapultat, cu tot cu scaun, inca 50 de metri, in gardurile de protectie de pe exteriorul virajului. Primul doctor ajunge la fata locului in doar 35 de secunde, iar Villeneuve, care este resuscitat, este transportat de urgenta la spital. Ranile sunt insa mult prea severe, iar canandianul, care era tinut in viata artificial, moare in acea seara, la ora 21:12.
Nici cu Didier Pironi soarta nu avea sa fie mai blanda, francezul avand in acel an un cumplit accident pe Hockenheimring, care i-a distrus ambele picioare. Hotarat initial sa revina in F1, el nu a mai facut acest lucru, desi a testat in 1986 cu echipa franceza AGS, pentru a-si indrepta apoi atentia catre intrecerile de barci cu motor. Un an mai tarziu, in august 1987, Pironi este ucis intr-un cumplit accident, dupa ce barca sa se rastoarna in urma impactului cu un val. La cateva saptamani mai tarziu, prietena sa, Catherine Goux, naste doi gemeni pe care ii boteaza Didier si Gilles.
 |
 |
|
 |
 |
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally
Parteneri:
