![]() |
Luca este fiul cunoscutului pilot de raliuri Horațiu Savu, multiplu campion național, organizator al Raliului Clujului și al Laurei Savu, fondator și organizator Women Rally. Astfel, se poate spune, că pasiunea pentru curse îi curge prin vene. Tânărul Luca a început să viseze încă de la vârsta de 4 ani să devină pilot de Formula 1, iar fiecare pas pe care l-a făcut de-a lungul anilor a fost unul important.
Printre reușitele sale se numără: Vicecampion în cadrul Campionatului Național de Karting al Romȃniei, clasa Promo BB în anul 2015, clasări în primii 10 la numeroase competiṭii de talie mondială în sezonul 2020, locul 1 la calificările WSK Super Masters Series 2020 (Italia), Campion Naṭional la clasa MINI 60 în România și locul 3 la cursa mondială Rok Cup Superfinal desfășurată în Italia.
În anul 2022, la numai 14 ani, aflat pentru prima dată la volanul unei maşini de curse, după 7 ani de karting, la LOGAN CUP, Romanian Endurance Series, Luca s-a clasat printre primii șase concurenți la fiecare dintre cele 5 etape, terminând campionatul pe locul 4. Rezultatele încurajatoare obṭinute într-un timp relativ scurt, alături de piloṭi adulṭi, l-au făcut pe Luca să fie încrezător în puterile sale şi astfel să îşi dorească să facă pasul următor, încercând o maşină Radical SR1, de 186 CP, 580 kg, mezina familiei Radical, în cadrul Radical Romanian Cup.
La Radical Romanian Cup 2022, Luca a avut o evoluṭie spectaculoasă şi rezultate peste aşteptări. Fiind cel mai tânăr participant şi clasându-se pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la final de sezon, Luca a devenit astfel şi cel mai tânăr Campion Naṭional din istoria acestei competiṭii.
Următorul pas înspre îndeplinirea visului său este FIA Formula 4 în Franța, unde va concura cu alți 25 de piloți pentru titlul de campion. Dintre aceștia, Luca Savu este cel mai tânăr dintre participanți. „Am muncit mult, extrem de mult, atât eu, cât și familia mea. Însă rezultatul acestei munci se vede cu fiecare campionat, cu fiecare victorie, cu fiecare moment în care urc pe podium. Chiar dacă sunt cel mai tânăr de pe grila de start, îmi propun să reprezint cu succes România în cadrul Campionatului de Formula 4 al Franṭei, campionat organizat de către Federaṭia Franceză de Automobilism Sportiv, prin celebra sa Academie. Voi da tot ce am mai bun pentru a mă întoarce acasă cu rezultate remarcabile. Doresc să fiu o mândrie atât pentru cei dragi, cât și pentru țara mea”, a spus Luca Savu.
Lansată în 2014, FIA Formula 4 a fost creată pentru a oferi tinerilor piloți de curse (având vârsta de peste 15 ani) din întreaga lume oportunitatea de a face primul pas de la karting în lumea curselor de monoposturi. Deşi nu există un Campionat Mondial la acest nivel, F4 a fost concepută pentru a fi o etapă intermediară, recunoscută la nivel mondial, între karting și Campionatul Regional de Formula FIA. Formula 4 permite piloților să se compare cu cele mai bune tinere talente, nu numai în propria țară, ci și în alte campionate din întreaga lume. Rețeta este, fără îndoială, una de succes, deoarece actualele campionate se mândresc cu grile impresionante, iar noi regiuni sunt în curs de a-și crea propriile configurații F4. De asemenea, mașina F4 a fost concepută pentru a menține costurile la un nivel scăzut, oferind în același timp un instrument de învățare ideal pentru tinerii piloți care nu au mai concurat niciodată cu mașini.
Comunicat de presă