Un raliu inedit

Publicat in: July 1, 2011, Vizualizari: 8018

Peste o saptamna incepe jumatatea de sezon a raliurilor pe pamant, asteptata cu siguranta de o buna parte din impatimitii raliurilor si piloti deopotriva. Glumind putin, am putea spune ca, pentru a face tranzitia mai usoara, organizatorii de la Sibiu au prevazut si o portiune pe asfalt, respectiv drumul catre statiunea Paltinis, care face parte din trei probe, in doua configuratii diferite. Ca sa fim exacti, este vorba de 18.6% din lungimea specialelor, iar o alta indepartare de tipare este prezenta celor doua probe de noapte de vineri, prima 100% pe asfalt, iar cea de-a doua, binecunoscuta Santa, alergata integral pe macadam. Astfel, cursa sibiana se prezinta ca o pata de culoare in peisajul CNR Dunlop 2011, raliurile avand in general o tendinta de aliniere la acelasi tipar in ultima vreme. Iar, pentru ca se urmareste in continuare telul declarat al includerii in campionatul IRC, echipa organizatorica trebuie sa functioneze perfect.

Pana acum avem 47+1 inscrisi, plus unu pentru ca, asa cum autorally.ro dezvaluia zilele trecute, campionul Szabo se va inscrie la fata locului, la revenirea in tara. Planurile organizatorului constau in plantarea a cate 10 copaci pentru fiecare concurent inscris, obtinandu-se astfel, macar la nivel stilistic, emisii zero, o politica tot mai uzitata in sporturile cu motor. Ceea ce ar insemna 480 de copaci, o initiativa laudabila, mai ales dat fiind renumele Capitalei Culturale Europene din 2007, o cunoscuta atractie turistica. "Aceasta actiune este felul nostru de a spune multumesc autoritatilor locale, care sustin de zece ani acest raliu" a spus organizatorul, Sorin Itu.

Asadar, 119,6 km - cel mai lung raliu din sezon de pana acum, suprafata mixta, macadam si asfalt, 2 probe de noapte. Asteptam cu interes un raliu fara probleme, dupa ce discutiile legate de aspectele organizatorice au tinut prim-planul la ultimele etape, sa nu mai mentionam raliul anulat de la Pitesti, este momentul ca partea sportiva sa isi reintre in drepturi si lupta de zile mari a inceputului de campionat sa continue.


Adrian Diaconescu
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss
↑