Sezonul automobilistic național se va încheia la Timișoara, unde Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) organizează Gala Campionilor 2018.
Vacanța care urmează, deși conține sărbători imense ca și tradiție și conținut, va fi una scurtă pentru actuala conducere a FRAS. După cum se știe, 2018 marchează încheierea unui ciclu de 4 ani, cât durează un mandat prezidențial.

Credit foto: Cristiana Oprea - Emoticar.ro
Așadar, în luna februarie 2019 echipei conduse de domnul Președinte Norris Măgeanu îi revine sarcina să organizeze, în conformitate cu prevederile statutului FRAS, campania electorală și alegerile pentru funcția de președinte și pentru cei 8 consilieri federali. Chiar dacă campania electorală nu este deschisă încă, vă prezentăm primul candidat la președenția FRAS. Candidatul se numește Bogdan Militaru și a răspuns cu amabilitate la întrebările noastre privind acest subiect.
Autorally: Bogdan, noi am titrat acest articol: “Un zvon devenit realitate”. Așa este?
Bogdan Militaru: Cu toate că nu mi-am ascuns niciodată intențiile, sunt de acord cu titlul vostru. Da, după publicarea datei alegerilor și a regulamentului electoral, ne vom depune oficial candidatura pentru Președenția FRAS.
Autorally: Când spui “ne vom depune candidatura”, la ce te referi?
Bogdan Militaru: În momentul în care m-am decis asupra candidaturii, mi-am definit desigur și un set de principii, o viziune și o listă scurtă de acțiuni imediate. Ca posibil viitor Președinte al FRAS am căutat oameni care să-mi fie parteneri în acest demers și care să rezoneze cu planurile și principiile mele. Vă pot confirma, că alături de mine, până în acest moment, se află Ioan Olaru, Ștefan Vasile, Horațiu Ionescu Cristea și Sorin Badea.
Autorally: Interesantă lista. Cum ai ajuns la această formulă?
Bogdan Militaru: Conducătorul unei organizații, în speța noastră Federația Română de Automobilism Sportiv, nu trebuie să fie un “one man show”. Președintele FRAS trebuie să fie un lider cu o echipă solidă lângă el. Palmaresul sportiv, verticalitatea, competențele și experiența organizatorică, sportivă și administrativă sunt caracteristici definitorii ai colegilor mei actuali și vor fi și a noilor colegi. La fel, aceleași caracteristici vom căuta să le transmitem și ierarhic în jos, în toate structurile Federației.
Autorally: Indiscutabil. Acum că avem cât de cât o idee despre componența echipei, să ne întoarcem la “șeful” echipei. Prin urmare, cine este Bogdan Militaru?
Bogdan Militaru: Pe bună dreptate, foarte mulți din cei implicați în motorsportul din România nu știu cine este Bogdan Militaru. Așadar pe scurt: am 46 de ani, sunt căsătorit și am două fete. În 1995 am absolvit Secția Autovehicule Rutiere a Facultății de Transporturi din București, am făcut armata la unitatea de tancuri din Pitești. Am o carieră de peste 20 de ani în Business Administration, am fost Șeful diviziei SEAT și Audi din cadrul Porsche România, iar acum sunt Vice Președinte Executiv al Holdingului Forza Rossa, având responsabilități pentru mărcile Ferrari și Aston Martin, pentru 7 țări din regiune. Ca sportiv, am debutat ca navigator alături de Vali Piroș (unul din membrii fondatori ai FRAS) în 1998, în cadrul Cupei Dacia Nova. Ulterior am avut mai mult o abordare de gentleman driver, one event-uri sau vorleiter. Și cam atât.
Autorally: Cum doar atât? Chiar dacă nu ai mai concurat sau nu ai fost un sportiv cu multe prezențe la start, poziția avută în viața profesională ți-a oferit oportunitatea să nu stai departe de motorsport. Permite-mi să continui eu și să îmi aduc aminte că ai coordonat programul lui Titi Aur sau al lui Dan Gîrtofan cu SEAT Cordoba WRC, că ai fost printre susținătorii, inclusiv financiari, ai unor etape de raliu sau coastă. Mulți ani, marcă pe care ai condus-o, SEAT, a fost printre susținătorii Raliului Țara Bârsei, Raliului Clujului, coasta de la Rânca. Cu Audi, la TESS Rally, Raliul Moldovei și la coasta de la Sinaia. După aceea, primele mașini SEAT Diesel de raliu au fost pilotate de către Heinz Goellner și Adrian Drăgan începând cu 2005 - 2006. Andrei Mitrașcă a mers să concureze peste ocean, la Pikes Peak, tot cu un SEAT Ibiza TDI, după ce a avut câteva sezoane cu rezultate notabile în Campionatul Național de Viteză în Coastă. Ai fost timp de 6 ani și Consilier Federal la FRAS (mandatele lui Mazilu Ovidiu) și câteva luni în Comisia de Coastă (mandatul lui Norris Măgeanu). Am depășit de mult sintagma “cam atât” și poate nu am chiar toate informațiile despre activitatea ta sportivă și administrativă.
Bogdavin Militaru: Este adevărat, dar meritele sportive sunt ale lui Titi, Giri, Heinz, Adi Drăgan și Andrei Mitrașcă. În rest, pot spune doar că am avut resursele și oportunitatea în acești 20 de ani. Resurse și oportunități pe care cred că le-am folosit în direcția bună.
Autorally: Bogdan acum chiar dacă nu suntem încă oficial în campanie o să te rog să concretizezi câteva idei în ceea ce priveşte schimbările pe care preconizaţi să le faceţi la federaţie, în cazul în care tu şi echipa ta, veţi câştiga alegerile din februarie?
Bogdan Militaru: Schimbările doar de dragul schimbării nu aduc nimic bun. Dar da, vrem să generăm o schimbare de imagine sau de paradigmă dacă vrei. O nouă imagine în care să primeze regulile şi aplicarea lor cu aceeaşi măsură, să primeze transparența decizională, organizaţională şi financiară. Întotdeauna am pledat, chiar şi în mandatul anterior de Consilier Federal, pe o abordare instituţională a tuturor aspectelor şi situaţiilor din Federaţie. Acesta este rostul unei ierarhii clare în care fiecare nivel are o putere de decizie, deţine un nivel de competență, dar mai ales de responsabilitate. Factorul uman este de asemenea foarte important în orice organizaţie. O evaluare obiectivă a organizaţiei îţi arată foarte clar paşii de urmat, zonele în care performează sau nu organizaţia, expertiza şi performanţa individuală, nevoile de recrutare, de personal nou, nevoile de training şi de specializare. Elaborarea unor proceduri şi procese clare în cadrul FRAS împreună cu asumarea şi aplicarea lor pe verticală şi pe orizontală este alta acţiune la care ne gândim să o punem în practică imediat. De exemplu, Comisiile, în viziunea noastră ar trebui să deţină o autonomie decizională dar şi financiară, respectând desigur statutul şi ierarhiile. Acest lucru vine împreună cu un “preţ”, gestionarea domeniului respectiv să fie făcută ireproşabil şi cu responsabilitate.
Autorally: Nu pot să nu folosesc întrebarea devenită clişeu: Cum vă poziţionaţi vis-a-vis de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) şi implicit Automobil Clubul Roman (ACR). Se ştie, acest obiectiv a fost pe agenda tuturor conducătorilor FRAS încă de la înfiinţare.
Bogdan Militaru: Pentru noi nu este un deziderat. Este un obiectiv extrem de serios al mandatului pe care îl cerem sportivilor să ni-l acorde. Este un obiectiv pentru atingerea căruia am făcut paşi importanţi. Prezenţa domnului Ioan Olaru în poziţia de Vice Preşedinte confirmă acest lucru. Expertiza domnului Ioan Olaru va fi determinantă în implementarea regulilor şi regulamentelor FIA, în armonizarea şi funcţionarea relaţiilor cu ACR şi FIA. Doar votul contra la alegeri ne va opri din acest drum. Un vot pentru va fi o confirmare pentru noi ca direcţia aleasă este şi cea pe care cluburile şi sportivii o doresc. Dar tocmai pentru că a fost pe agenda multora în trecutul recent, pentru toţi cei care vor citi aceste rânduri, cred că ar trebui explicat faptul că FIA nu înseamnă doar obţinerea de licenţe sportive pentru a putea participa la competiţiile internaţionale, sau pentru organizatori obţinerea premiselor de organizare pentru etape în campionatele ERT, ERC. FIA înseamnă palmarese individuale înregistrate şi recunoscute internaţional, prezenta etapelor în calendare de competiţii internaţionale. FIA înseamnă acces la informaţii şi date, acces la programe de şcolarizare pentru arbitri, comisari sportivi, şcolarizări comisari tehnici. FIA înseamnă participarea sportivilor străini în competiţii româneşti, şi la alte discipline nu numai la raliuri, şi a sportivilor romani în competiţii internaţionale. Organizarea unor etape internaţionale şi pentru alte discipline, nu numai raliuri, care să facă parte din calendare competiţionale regionale. Astfel vom fi prezenţi din ce în ce mai mult pe harta competiţiilor FIA. FIA înseamnă accesul şi posibilitatea de a fi parte a unor programe de încurajare şi susținerea copiilor şi tinerilor sportivi, participarea şi implicarea femeilor în motorsport. FIA înseamnă un set de reguli şi regulamente la fel pentru toată lumea.
Autorally: Am înţeles. Veţi avea un Vice Preşedinte în persoana domnului Ioan Olaru – director pentru sport ACR, cu sarcini clare de implementarea colaborării cu FIA şi ACR. Spre ce alte zone vreţi să vă mai îndreptăţi activităţile voastre manageriale. Ce alte obiective punctuale aveţi în agenda de lucru?
Bogdan Militaru: S-ar putea defini o foarte lungă listă de obiective pentru un mandat de 4 ani. Abordarea noastră ca şi conducere va fi spre definirea unor obiective strategice, un short list de ţinte principale pe care să se lucreze şi care să fie urmărite cu consecvenţă pe perioada mandatului. Dar recunosc, avem câteva obiective “de suflet”, nu mai puţin importante ca de exemplu: Participarea sportivilor la etape internaţionale, sportivi de la cât mai multe discipline, rally raid, coastă, raliu, offroad, drift şi de asemenea organizarea unor etape internaţionale în România la aceleaşi discipline sportive. Exista în România doua circuite care abia aşteaptă să fie “ocupate” de curse de viteză, de anduranţa, competiţii ale cupelor monomarca, etc. Curse promoţionale şi competiţii regionale. Continuarea sau dezvoltarea unor relaţii instituţionale cu Retromobil Club România şi cu APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule). Extinderea şi susţinerea activităţilor umanitare şi de CSR (responsabilizare, educare). Revenirea unor etape de coastă şi / sau de raliu la Baia Mare, Raliul României ca raliu cu lungă tradiţie, Raliul Deltei.
Autorally: Alegerile au loc în Februarie. Nu este totuşi târziu pentru planurile voastre în direcţia FIA şi nu numai?
Bogdan Militaru: Este adevărat, este târziu.Trecerea la FIA nu se face brusc şi peste noapte. Noi ne propunem o evoluţie, nu o revoluţie. Revoluţiile pot induce haos şi nesiguranţă. De aceea, 2019 va fi o perioadă în care trebuie să facem acest upgrade. Va trebui să fie un upgrade, unul individual chiar. De la arbitru, sportiv, conducător de club până la Preşedinte, fără excepţie. În acelaşi timp însă, va trebui să gestionăm cum se cuvine competiţiile sportive care “vin peste noi” la început de aprilie”.
Autorally: Mulţumim Bogdan Militaru pentru interviu. Vă aşteptăm şi în timpul campaniei electorale ori de câte ori doriţi să vă adresaţi electoratului în special, publicului în general. De altfel, www.autorally.ro va fi deschis ca de obicei, pentru toţi candidaţii care doresc să se adreseze electoratului.
Bogdan Militaru: Noi vă mulţumim pentru oportunitatea acordată. Pentru că acest material apare în preajma Galei Campionilor, ne folosim de prilej să transmitem felicitări tuturor premianţilor sezonului 2018.
Autorally: Echipa noastră se alătura acestor urări.
Interviu realizat de
Dan Crăciun
Echipa Autorally