Publicat in: July 23, 2013, Vizualizari: 25
Dupa o perioada aglomerata din punct de vedere al aparitiilor media, Vali Porcisteanu a acordat in ultimele zile o atentie deosebita pregatirii pentru Raliul Sibiului, etapa contand si pentru Campionatul European de Raliuri.
Revenit la volanul Mitsubishi-ului Lancer Evo X R4 cu care va ataca si in acest sezon probele speciale ale Sibiu Rally, Vali Porcisteanu s-a antrenat pentru competitia din centrul tarii atat pe macadam, cat si pe asfalt. Daca testele efectuate langa Pitesti au avut ca scop setarea masinii pentru probele de macadam si acomodarea cu ritmul de cursa, kilometrii importanti efectuati la Trofeul Sinaia din acest weekend i-au dat lui Vali Porcisteanu ocazia de a rula cu anvelopele de macadam pe asfalt intr-o maniera similara cu ceea ce urmeaza pe probele mixte ale Raliului Sibiului.
"Sunt pregatit, concentrat si foarte rapid. Ma bucur ca nu am avut absolut nici o dificultate in aceasta perioada de teste si ca revenirea la volanul masinii de concurs mi-a reaprins scanteia competitiei. Daca vineri langa Pitesti am facut alegeri importante in privinta suspensiei si franelor, avand in egala masura placerea de a-l avea invitat pe Robert Visoiu pe scaunul pasagerului, duminica la Sinaia am prins gustul glisadelor determinate de anvelopele de macadam pe asfalt. Aceste teste mi-au prins foarte bine si sunt pregatit din toate punctele de vedere pentru Raliul Sibiului" a declarat Vali Porcisteanu.
Sustinut de pe margine de numerosi fani, Vali Porcisteanu va concura la Sibiu cu scopul de a obtine cat mai multe puncte in clasamentul Campionatului National de Raliuri, fara a exclude insa posibilitatea unei lupte pentru primele locuri in ERC: "Numele prezente la startul acestei etape sunt foarte importante si suntem onorati sa putem lua startul alaturi de astfel de piloti, insa nu vom lasa nici o fractiune de secunda garda jos si vom incerca sa-i "deranjam" pe cat posibil. Stim ca orice este posibil la Sibiu, iar fanii prezenti pe marginea probelor vor avea ce vedea. Luptam pentru ei si pentru revenirea in zona primelor pozitii in clasamentul national" a conchis pilotul.
Echipa Autorally