Victorie fara echivoc

Publicat in: June 27, 2007, Vizualizari: 1810
Comunicat de presa Motorhome Napoca RT
Dupa doua zile interesante si totodata foarte grele, Raliul Clujului s-a incheiat cu victoria echipajului Motorhome Napoca RT - Bogdan Marisca/Sebi Itu pe Mitsubishi Evo 9. Indragitul echipaj clujean a facut un raliu de forta, dominand intrecerea de la un capat la altul, si terminand cu un avans de aproape 38 de secunde pe cel mai tehnic raliu de asfalt din campionat (dupa ce pe superspeciala de la Cora au facut spectacol, permitandu-si sa incante publicul cu cateva piruete in plus in centrul probei).

La sfarsitul raliului, Bogdan Marisca declara :
”O cursa grea, un raliu tehnic, de mare viteza. Foarte usor se poate gresi, am gresit si noi insa am avut noroc. In rest, suntem multumiti, in economia campionatului e foarte important acest rezultat pentru noi. Presiune suplimentara pentru ca eram acasa, si totodata bucurie suplimentara pentru ca suntem acasa. Mai sunt patru etape grele, concurenta nu doarme, se vor pregati, vor ataca, cred ca ritmul in Romania in momentul de fata e foarte bun.”

Tempesta si Dorin Pulpea au terminat ultimul raliu de asfalt din acest an pe locul 4. Un rezultat satisfacator, cu patru etape ramase, toate de macadam, si o distanta de 9 puncte fata de liderul clasamentului. Dupa o prima bucla in care au pierdut foarte mult timp, pe a doua trecere au tinut ritmul plutonului fruntas, reusind sa recupereze o parte din handicap.

“Era posibil sa prindem podiumul daca nu dormeam pe prima bucla, insa asta e. Este un rezultat satisfacator, au mai ramas doar curse de macadam, iar pozitia din clasamentul general ne da sperante la titlu. Ii felicit pe Bogdan si Sebi si astept cu nerabdare cursa de la Sibiu. M-am bucurat sa ii putem avea ca invitati la acest raliu “de casa” pe directorul de marketing al Beta, Michele Zottis, si pe seful departamentului de relatii cu clientii de la Prodrive, Adrian Bukmanis. Din cate mi-au zis, a fost un raliu placut si interesant si pentru ei, si cred ca incet-incet vom reusi sa atragem atentia internationala asupra campionatului din Romania.”

Danny Ungur si Adrian Jucan au terminat pe pozitia a cincea revenind in puncte cu ocazia intoarcerii la volanul Subaru-ului refacut aproape in totalitate dupa Baia Mare. Aflat in clasamentul general pe pozitia a cincea, la doar un punct de Titi Aur, Danny declara : “.. e al doilea duel de acest fel pe care il am cu Titi, am mai avut unul la Resita, pentru locul 4 daca nu ma insel, si sper ca a treia oara sa fie tot in favoarea mea. Ma multumeste rezultatul foarte mult, copilot nou, masina refacuta, emotii sa terminam, sa nu facem ceva.. Cauciucurile Silverstone ok, am prins incredere in ele, chiar m-a surprins prima bucla pe cauciucurile de ploaie, am avut timpi foarte buni, pe a doua si a treia proba am fost pe locul patru. A fost un raliu de casa, foarte tehnic si de viteza, un raliu de copilot, mai ales proba Tarnita un de e plin de vegetatie si nu vezi nimic, un raliu periculos, unde s-a mers foarte tare. Felicitari lui Bogdan, felicitari lui Tempesta, si celorlalti colegi. Pitigoi a mers foarte bine, a castigat chiar o trecere pe Dangau, ceea ce este o performanta buna a lui. Deja ne gandim la Sibiu, abia astept sa vad cum se comporta Subaru pe macadam. Am inteles de la Marco, de fapt am vazut, ca masina e foarte performanta. Motorhome Napoca isi propune multe, imi pare rau pentru BkP ca a iesit din lupta echipelor, speram sa apara un Autosolution sau stiu eu, alte echipe si sa fie mai interesant. Ne vedem la Sibiu.”

La grupa A, Alexandru Mitroi si Vali Hard pe Citroen C2 R2 s-au clasat pe locul secund, la fel ca Gunther Graef si Cristi Cibu pe Toyota Celica ST165, care dupa prima bucla au spart turbina. Bogdan Stanoiev si Danut Hatigan pe Dacia Logan au fost nevoiti sa abandoneze la foarte putin timp dupa start, ei lovind o groapa si pierzand total directia masinii.

Urmatorul raliu va fi la Sibiu in 20-21 iulie, si este consacrat ca cel mai dur raliu de macadam din Campionatul Roman de Raliuri.

Biroul de presa Motorhome Napoca RT

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss