Victorie pentru Kalle Rovanperä în etapa croată

Publicat in: April 24, 2022, Vizualizari: 41
  • Campionatul Mondial de Raliuri a continuat cu Raliul Croației, programat în perioada 21-24 aprilie, etapa a treia totalizând 20 de probe speciale și puțin peste 291 de km în regim de concurs

   Încă de joi, atunci când a avut loc Shakedown-ul și Startul Festiv, Kalle Rovanperä a reușit să fie cel mai rapid pe cei 3,65 de km de la Okić, realizând un Best Time (cel mai bun timp) de 1m52,5s cu numai o zecime mai rapid decât belgianul Neuville. 

   Prima zi de concurs propriu-zisă a însemnat două bucle identice a câte 4 probe speciale, ziua de vineri însumând puțin peste 120 de km de probă specială. Finlandezii Kalle Rovanperä și Jonne Halttunen (Toyota GR Yaris) s-au impus încă de pe prima probă specială, fiind mai rapizi cu 4,1 secunde decât perechea belgiană Neuville/Wydaeghe (Hyundai i20 N) pe cei 19,2 km ai specialei "Mali Lipovec - Grdanjci", în timp ce al treilea timp a fost stabilit de un model Ford Puma, la bordul căruia s-au aflat Craig Breen și Paul Nagle. Dominația lui Rovanperä a continuat și pe kilometrii celorlalte probe, obținând la finalul zilei 6 victorii de probă din totalul de 8, celelalte două probe speciale fiind adjudecate de Elfyn Evans (PS3) și Thierry Neuville (PS8). 

   Prima zi de concurs nu a fost ocolită de incidente, majoritatea echipajelor fiind nevoite să schimbe nenumărate roți din cauza penelor de cauciuc. Totuși, cei mai ghinioniști au fost nevoiți să recurgă la abandon în ziua de vineri, alegând să continue în ziua următoare sub regula Super Rally. Printre ei, Esapekka Lappi, Pierre-Louis Loubet, Gus Greensmith dar și singurul echipaj românesc format din Cristiana Oprea și Andrei Mitrașcă, sportiva devenind prima femeie pilot din țara noastră care pornește într-o etapă a Campionatului Mondial de Raliuri. 

   Ziua a doua de concurs a debutat cu victoria de probă a lui Elfyn Evans, britanicul fiind mai rapid cu 3,8 secunde decât Esapekka Lappi, cel din urmă adjudecându-și victoria celei de-a doua speciale a zilei de sâmbătă. Prima buclă a zilei a culminat cu Ott Tänak și Thierry Neuville adjudecându-și victoria celor două probe rămase până la pauza de la mijlocul zilei. După cele 40 de minute petrecute în service-ul din Zagreb, echipajele au revenit pe aceleași probe speciale, unde același Lappi s-a impus în primele două, că mai apoi, penultima probă a zilei să fie anulată din motive de siguranță. Astfel, cu o singură probă specială rămasă de parcurs și cu un Ott Tänak care-i sufla în ceafă, Rovanperä a tras tare, impunându-se la finalul celor 8,78 de km cu un avans de 3,4 secunde în fața conaționalului său, Lappi. 

   Nici din ziua a doua nu au lipsit evenimentele și ieșirile în decor, aici putând să-i amintim pe Oliver Solberg, a cărui mașină a fost cuprinsă de flăcări în urma unei ieșiri în decor printre copaci. 

   A treia și ultima zi de concurs a început cu un duel pe cinste, Lappi fiind mai rapid cu numai 8 zecimi decât tânărul său coleg de echipă, Kalle Rovanperä. Cu un avantaj relativ decent de peste 30 de secunde, tânărul finlandez a lăsat ușor garda jos, lăsându-l astfel pe Neuville să-și adjudece cea de-a doua probă specială a zilei și să urce astfel pe poziția a treia. Totuși, surpriza raliului a venit pe penultima probă, acolo unde, în condiții de ploaie și vizibilitate redusă, Tänak a reușit să încheie pe prima poziție cu un avans zdrobitor de 29,8 secunde în fața lui Rovanperä, luându-i locul finlandezului înainte de Power Stage. Doar că, ultimul cuvânt de spus l-a avut tot Rovanperä, care s-a impus pe Power Stage cu o diferență uriașă, obținând a patra victorie de mondial la numai 21 de ani, rămânând lider în clasamentul general după trei etape.

   În ciuda unui accident pe Power Stage din partea lui Neuville, TOP 3-ul etapei croate nu a suferit schimbări majore, fiind ocupat de Kalle Rovanperä și Jonne Halttunen (Toyota GR Yaris), urmați de Ott Tänak și Martin Järveoja (Hyundai i20 N) respectiv de Thierry Neuville și Martijn Wydaeghe (Hyundai i20 N)

   A patra etapă a sezonului se va desfășura pe macadam în Portugalia, în perioada 19-22 iunie, la start fiind așteptați și principalii "actori" ai înfruntării din prima etapă, francezii Ogier și Loeb. Autorally revine cu rezumatele celorlalte clasamente ale etapei (WRC2, JWRC, WRC3)

 

Credite foto - Flavius Croitoriu • Rally Art.ro; Kalle Rovanperä & Ott Tänak Facebook

 

Articol semnat de,

Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv Autorally.ro

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss