Antony Warmbold este ultimul nume vechiculat ca s-ar putea alatura echipei Red Bull Skoda, acestia nefacand inca nici un anunt oficial referitor la pilotul care i se va alatura lui Andreas Aigner in raliurile de macadam din acest sezon.
Potrivit reporterilor de la rallye-magazin.de, Warbold poarta negocieri cu Red Bull dupa ce planurile sale de a participa pe o masina 307 WRC au esuat.
Zvonurile spun ca acordul ar include participarea lui Warmbold in cele cinci raliuri de macadam din Italia, Grecia, Cipru, Turcia si Marea Britanie si foarte posibil si Raliul Germaniei, cu toate ca se presupune ca Gilles Panizzi este deja nominalizat pentru acest raliu.
Warmbold, cel care a luat startul in toate cele 16 etape de anul trecut la volanul unui Ford Focus alaturi de echipa M-Sport nu a luat parte la nici un raliu in sezonul actual.
Pentru postul de pilot la Skoda germanul are deja concurenta, mai multi piloti purtand negocieri pentru un loc la volanul celei de-a doua masini Skoda Fabia WRC, printre acestia aflandu-se si fostul pilot de uzina Mitsubishi, Gigi Galli. Totusi Galli are un parteneriat cu Pirelli iar cei de la Red Bull Skoda folosesc pneuri BFGoodrich, asa ca singura sansa ca italianul sa poata lua startul alaturi de Red Bull este ca echipa sa permita folosirea pneurilor Pirelli.
Alti piloti care ar putea semna un acord cu Red Bull sunt Harri Rovanpera si Francois Duval. Pana la Raliul Italiei, care va avea loc la mijlocul lunii mai, mai este ceva vreme asa ca cei de la Red Bull Skoda au destul timp la dispozitie pentru a lua o decizie.