Parcursul foarte bun al lui Mark Webber din acest sezon nu ramane nerasplatit. Echipa campioana din Formula 1, Red Bull, a anuntat astazi ca pilotului australian i s-a prelungit contractul pentru inca un an, acesta urmand sa ramana la echipa si in 2013. Mark Webber a castigat in acest sezon 2 Mari Premii si se afla in acest moment pe locul 2 in campionatul pilotilor, la 13 puncte de pilotul Ferrari, Fernando Alonso.
Christian Horner, seful echipei Red Bull a declarat: "Mark a pilotat foarte bine in primele 9 curse din acest sezon, avand rezultate impresionante. Mare parte din succesele sale in Formula 1 au avut loc in perioada in care a fost pilot Red Bull Racing, si impreuna am avut parte de 10 pole position-uri, 9 victorii si 31 de clasari pe podium." Acesta a mai adaugat ca extindere a contractului a fost dorinta ambelor parti.
"Sunt foarte increzator in acest moment" a declarat Mark Webber. "Cunosc bine echipa si ma simt foarte bine aici; am crescut impreuna de-a lungul anilor si mi se pare cel mai bun lucru posibil sa raman la Red Bull pentru inca un sezon. Echipa lucreaza in continuu pentru a imbunatatii toate aspectele si am demonstrat ca impreuna putem castiga curse. Este foarte bine ca putem face acest anunt in urma victoriei de la Silverstone din weekendul trecut si vreau sa concurez la acelasi nivel in fiecare cursa si in anul urmator." a mai spus Webber.
Sebastian Vettel este si el sub contract cu Red Bull pentru anul viitor, ceea ce inseamna ca echipa va avea aceeasi linie de piloti pentru al cincilea sezon consecutiv.
Dan Terea
Echipa Autorally