WRC - Intalnire cu ultimul campion desemnat

Publicat in: October 29, 2009, Vizualizari: 3170
A durat ceva timp, dar pana la urma s-a intamplat. Ca urmare a deciziei finale a FIA, care a mentinut descalificarea lui Nasser Al Attiyah din Grecia, Armindo Araujo a devenit campiuon mondial PCWRC 2009. Pentru Portugalia este cel mai important titlu cucerit in motorsport, dupa titlul de grupa N (trofeu echivalent cu PCWRC) obtinut de Rui Madeira in 1995. Pentru Araujo este primul trofeu important dintr-o cariera remarcabila.

Armindo a inceput cu motociclismul enduro si off road, dupa care a debutat in raliuri cu un Renault Clio. In 2000, la volanul unui Citroen, a cucerit titlu decernat tinerelor talente, iar anul viitor a castigat trofeul Citroen Challenge. In 2002 a pilotat un automobil Saxo KC si a devenit campion national la doua roti motrice. Urmatoarele doua sezoane a castigat titlul national la grupa N, pentru ca in 2005 si 2006 sa devina campion national absolut. Pasul in campionatul mondial de productie a fost facut in 2007. Originar din Tirso, linga Porto in nordul tarii, Araujo spune:” Am inceput cu raliurile pentru ca acest sport imi era familiar. In orasul meu natal avea loc un raliu national important si o proba speciala se derula chiar prin fata casei mele. Castigarea titlului PCWRC este implinirea unui vis. Am inceput aceasta campanie in urma cu trei ani si obtinerea titlului este o mare onoare. Acum am inceput sa pregatesc deja sezonul 2010. Ma gandesc la Cupa Mondiala de Super 2000, dar mie imi place sa verific toate echipele pentru a alege cea mai buna varianta”, spune portughezul.

Cind lucrurile au luat o intorsatura favorabila lui Araujo pentru cucerirea trofeului, presa nationala a inceput sa acorde importanta evenimentului. “Sponsorii mei au pregatit o mare prezentare la TV, iar ziarele si revistele au scris multe articole. Am avut o mare receptie la aeroport, la intoarcerea din Australia. Pilotii portughezi nu sunt obisnuiti cu astfel de succese, comparabile fiind titlul mondial Off Road Cup cucerit de Carlos Sousa in 2003 sau cel de grupa N obtinut de Rui Madeira in 1995. Cu totii am obtinut acest performante cu Mitsubishi…”

Intarzierile au facut parte din cariera recenta a pilotului portughez. A durat doua luni ca oficialii din Grecia sa pronunte descalificarea lui Al Attiyah si alte doua ca FIA sa confirme sanctiunea. In urma cu 18 luni, Araujo a pilotat un Mitsubishi Lancer Evo X, dar toate succesele din acest an au fost obtinute cu Lancer Evo IX. “Chiar daca echipa mea de mondial este Ralliart Italia, am inceput sezonul cu o participare la o etapa de campionat national (Centro de Portugal Rally derulat pe asfalt) un am condus un Lancer Evo X pregatit de o echipa spaniola. Am terminat pe locul secund, dupa o masina Super 2000, la mai mult de un minut avans de urmatoarea masina de grupa N veritabila. Cred ca Evo X este o masina foarte buna, capabila sa castige titlul PCWRC in fata altor masini de grupa N veritabile, dar va fi aproape imposibil sa bata un Super 2000. Din acest motiv, studiez oportunitatile in cadrul echipelor Super 2000. Ralliart Italia este o echipa foarte buna si sunt multumit de serviciile aduse”. Ca urmare a rezultatului obtinut, Araujo a pilotat pe gratis in Rally GB un Lancer Evo X, echipa onorindu-si astfel angajamentul initial in PCWRC, chiar daca pilotul lor a facut deja sase etape.

Sustinatorii lui Armindo Araujo sunt Galp, compania portugheza de uleiuri si lubrifianti, TMN, companie de telecomunicatii, si MCA, o intreprindere de constructorii cu operatiuni in Africa si Portugalia. Pentru 2010, portughezul este decis: “MI-ar place sa particip in Cupa Mondiala pentru S2000. Cred ca Skoda va fi cea mai buna masina din campionat. Peugeot este rapida in IRC, dar cred ca ii va fi mai greu in WRC, iar Ford va debuta in viitor. Daca nu reusesc sa ajung in S2000, atunci voi pilota un Mitsubishi Lancer Evo X in PCWRC”.

3mmm

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss
↑