
Sportivul Hyundai Motorsport, Thierry Neuville secondat de Martijn Wydaeghe a încheiat ziua secundă pe prima poziție, dar cu toate acestea, ziua secundă a raliulul său de casă nu a fost dominată de el, reușind să câștige doar 3 din cele 8 probe speciale. Grație victoriilor pe primele două probe ale zilei, irlandezul Craig Breen secondat de Paul Nagle se apropiase la numai 3,5 secunde de belgian, la finalul zilei însă, încheiând la 10,1 secunde în spatele primei poziții. Din cauza unei pene de cauciuc care l-a forțat pe estonianul Ott Tänak să oprească pe prima probă specială a zilei, britanicul Elfyn Evans secondat de Martin Scott a reușit să urce o poziție în clasament, fiind la 42,4 secunde în spatele lui Neuville. Liderul la zi al campionatului, francezul Sébastien Ogier s-a impus pe trecerile secunde ale Dikkebus și Watou, încheiând ziua pe poziția a 5-a în spatele lui Rovanperä. Nici ziua secundă nu a fost lipsită de evenimente, iar în timp ce ieri am asistat la accidentul lui Fourmaux și ieșirea în decor a lui Greensmith, astăzi am fost martorii ieșirii în decor a lui Pierre-Louis Loubet dar și ai accidentului violent suferit de sportivul nipon Takamoto Katsuta.
”Am încheiat o altă zi în care am reușit să avem totul sub control, fără probleme și nu putem decât să ne bucurăm pentru asta. Am rămas departe de penele de cauciuc și de oricare alte probleme, dar am reușit să obținem și timpi mai buni. Am reușit să mă autodepășesc și pilotajul mașinii a fost deosebit, bucurându-mîă de evenimentul nostru de acasă. Am finalizat o mare parte a raliului și am făcut-o destul de bine, dar știu că mai avem o zi. Vor fi foarte diferite față de probele pe care le-am avut până acum, așa că momentan nu mă grăbesc să fac afirmații. Trebuie să fim descurcăreți, dar sper să avem o zi bună și mâine. Ca o mențiune special, vreau să le mulțumesc tuturor fanilor noștri de pe marginea probelor dar și din parcul de service. Sprijinul lor este incredibil.” - a declarat belgianul Neuville la finalul zilei secunde.

În cadrul WRC2, suedezul Oliver Solberg secondat de Aaron Johnston, a abordat un parcurs curat și fără prea multe riscuri, rămânând în fruntea clasamentului cu un avantaj lejer de peste 3 minute și jumătate în fața finlandezului Jari Huttunen. Și când spunem parcurs curat, ei bine, acest lucru a fost reflectat de dominația lui Teemu Suninen de pe prima buclă, finlandezul revenit în regim Super Rally, reușind să câștige toate probele din prima jumătate a zilei secunde. Din păcate, pe prima probă a buclei secunde, sportivul finlandez a fost nevoit să se retragă definitiv din cursă, din cauza unor probleme la motor, probleme cauzate cel mai probabil după ieșirea în decor din ziua precedentă, conform mărturisilor pilotului pe rețelele de social media. Revenit și el în cursă datorită regulii Super Rally, Nikolay Gryazin a dominat a doua jumătate a zilei, câștigând toate cele 4 probe speciale.
”Am încheiat ziua secundă a Ypres Rally conducând cu 3m36s în clasamentul WRC2. Nu a fost deloc cea mai ușoară zi, iar cei 85 km fără servodirecție nu au fost deloc ușori, ba chiar extrem de grei! Dar suntem la primul raliu cu această mașină nouă și continuăm să conducem în clasamentul general al WRC2, așadar lucrurile sunt pozitive! Nu ne mai rămâne decât să remediem problemele peste noapte și să luăm acasă trofeul victoriei!” - a declarat Oliver Solberg, la finalul zilei, vizibil fericit pentru parcursul său.

Lupta la victorie în clasamentul WRC3 a început cu stângul în ziua secundă, prima probă fiind oprită și neutralizată după trecerea primilor 4 sportivi ai categoriei, după accidentul violent al localnicului Pieter Tsjoen (Volkswagen Polo GTI R5). Lider la finalul primei zile, francezul Yohan Rossel s-a văzut nevoit să cedeze prima poziție, localnicului Sébastien Bedoret secondat de François Gilbert (Škoda Fabia Rally2 evo), care a reușit să se impună pe primele trei probe ale zilei, încheiând cei peste 120 de km la 9 zecimi în fața francezului Rossel. După problemele avute ziua anterioară, Grégoire Munster a reușit să-și adjudece ultimele 3 probe ale zilei, însă acest lucru nu-l ajută, acesta fiind la aproape 5 minute în spatele primei poziții. Localnicii au dominat ziua secundă, nelăsându-i prea multe șanse lui Rossel, fapt pentru care, Pieter Jan Michiel Cracco secondat de Jasper Vermeulen (Škoda Fabia Rally2 evo) a completat podiumul provizoriu înainte de ultimele 4 probe speciale.

După o luptă echilibrată, Jon Armstrong secondat de Phil Hall rămâne la conducerea Junior WRC, cu o diferență de 01:01,1 în fața finlandezului Sami Pajari. Mārtiņš Sesks nu a fost ocolit de ghinion nici în competiție, sportivul având parte un accident pe a treia probă a zilei, asta după ce și pe Shakedown-ul de vineri dimineață, a ieșit în decor. Astfel, podiumul provizoriu este completat de Robert Virves la 16 secunde în spatele lui Pajari, ceea ce-i oferă încredere britanicului Armstrong să obțină a doua victorie a sezonului.
”Sami ne-a furat victoria pe ultima probă la numai 7 zecimi diferență. Așa se încheie a doua zi a Ypres Rally pentru noi, reușind totuși să avem un avantaj frumos în Junior WRC. Încă patru probe speciale în jurul circuitului Spa-Francorchamps. Vedem ce ne rezervă ziua de mâine, sperăm să facem o figură frumoasă!” - a declarat Jon Armstrong la finalul zilei secunde.

Renties Ypres Rally se încheie duminică, când echipajele mai de parcurs puțin peste 40 de km de probă, însă cele două treceri pe Stavelot și Francorchamps le vor da mai multe bătăi de cap acestora, fiind cele mai tehnice probe ale raliului.
Credite foto: Thierry Neuville, Oliver Solberg, Rally Cow, Jon Armstrong Rally
Articol semnat de,
Cristian OLTEAN.