WRC: Triplă pentru Kalle Rovanperä după victoria din Portugalia

Publicat in: May 23, 2022, Vizualizari: 51
  • Kalle Rovanperä a obținut a treia sa victorie din acest sezon în Campionatul Mondial de Raliuri odată cu cea din Portugalia, consolindându-și puternic poziția de lider după un maxim de puncte realizat în această etapă cu numărul 4

   Finlandezul s-a aflat în urma liderului de lungă durată al raliului și al coechipierului său de la Toyota, Elfyn Evans în primele două zile la Vodafone Rally de Portugal, înainte de a-l surclasa pe galez la finalul zilei de sâmbătă. După avantajul infim din prima parte a ultimei zile de concurs, Kalle s-a impus în cele din urmă cu un avans final de 15,2 secunde. Triumful lui Rovanperä la prima etapă de macadam a sezonului este succesorul victoriilor de pe zăpada și gheața Suediei, respectiv asfaltul Croației. Tânărul pilot se află în momentul de față la conducere în Campionatul Mondial de Raliuri, având un avantaj incredibil de 46 de puncte după numai patru etape din totalul celor 13 programate pentru acest sezon. Cu toate acestea, victoria a părut aproape imposibilă pentru Rovanperä, după ce finlandezul a pornit primul de pe grila de start în ziua de vineri. Practic, el și Jonne Halttunen au funcționat ca ”curățători” de drum, oferind condițiile unei aderențe mult mai bune celor care i-au urmat, însă tânărul de 21 de ani a evitat foarte bine problemele pe probele speciale stâncoase și pline de nisip, înainte de a-i da lovitura finală lui Evans.

   În urma efortului din cele patru zile de concurs, Kalle a încheiat etapa cu victoria ”Power Stage”-ului pe celebra probă specială ”Fafe”, luând astfel maximum de puncte din Portugalia. „În acest moment, lucrurile arată că suntem pe un drum foarte bun. Am început primii aici și faptul că am reușind să luptăm pentru o victorie în acest fel, este un sentiment foarte frumos. Am fost martorii unui sfârșit de săptămână cu foarte multe probleme și condiții grele, dar mașina noastră a fost perfectă ca întotdeauna, astfel încât toată lumea este fericită la final.” - a spus finlandezul

   Poziția secundă i-a revenit lui Evans, aflat la cel mai bun rezultat al său din acest sezon. Aflat la volanul unei alte Toyota GR Yaris Rally1, pilotul galez a câștigat șase din cele 21 de probe speciale, comparativ cu cele opt ale lui Rovanperä. Evoluția din Portugalia a scos la iveală o revenire în formă vicecampionul mondial din ultimele două sezoane, totul după ce prima parte a sezonului nu i-a adus nicio poziție mulțumitoare. „Cu siguranță aveam nevoie de un rezultat, fără doar și poate. Desigur, suntem oarecum dezamăgiți de rezultatul de astăzi, dar nu pot spune decât că mă înclin în fața lui Kalle. Este un sentiment frumos să revin pe podium, iar acest lucru ar trebui să fie un imbold de la care să creștem în următoarele etape.” - a recunoscut galezul

   Echipa Toyota Gazoo Racing era pe cale să cucerească întreg podiumul, Takamoto Katsuta fiind al treilea înaintea ultimei probe speciale. Totuși, spaniolul Dani Sordo a avut un ultim cuvânt de spus în ceea ce a ținut de podiumul final, trecând în fața japonezului cu un avans de 2,1 secunde pe celebra specială ”Fafe”, la prima sa apariție a sezonului într-un Hyundai i20 N Coupe Rally1. Din păcate pentru Thierry Neuville, acesta a ieșit din lupta pentru victorie în ziua de vineri, când una din roțile față ale modelului i20 N Coupe Rally1 s-a desprins pe una dintre etapele de legătură. Acesta a fost nevoit să parcugă ultimele două probe cu tracțiune doar pe singură axă, pierzând poziția a 2-a și ajungând până pe 7, ca la final să recupereze și să ocupate locul cinci, la 18,4 secunde în spatele lui Katsuta. Problemele la sistemul de frânare l-au costat pe Craig Breen a șasea poziție, irlandezul cedând două locuri în ultima zi cu al său Ford Puma, permițându-i lui Ott Tänak să ajungă pe locul șase într-un i20 N Coupe Rally1, estonul câștigând teren în mod constant după ce două pene de cauciuc în ziua de vineri i-au pus capăt șansei de a se lupta la victorie sau podium.

   Pierre-Louis Loubet și-a adus modelul Puma pe locul șapte, în ciuda problemelor similare cu ale lui Breen. Adrien Fourmaux și câștigătorul surpriză al WRC2 Yohan Rossel au completat TOP 10-le. Concurenții se vor confrunta cu temperaturi și mai caldăe dar și probe dificile, pe măsură ce caravana Campionatului Mondial de Raliuri se mută pe insula mediteraneană Sardinia luna viitoare, Raliul Sardiniei cu sediul la Alghero urmând să se desfășoare în perioada 2 - 5 iunie.

 

Credit foto - www.wrc.com | AT World Photography

 

Articol semnat de,

Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv Autorally.ro

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss