WRC: Victorie senzațională pentru Sébastien Loeb și Isabelle Galmiche la a 90-a ediție a Raliului Monte Carlo

Publicat in: January 24, 2022, Vizualizari: 34
  • Revenit pe probele speciale din Alpii Francezi, Sébastien Loeb, deținătorul recordului pentru cele mai multe titluri absolute obținute în Campionatul Mondial de Raliuri, a obținut victoria ediției aniversare cu numărul 90 a Raliului Monte Carlo
© Jaanus Ree • Red Bull Content Pool

   După ce a încheiat două săptămâni de foc pe poziția a doua la grupa Auto, în Dakar, cea mai mare și dificilă competiție auto din întreaga lume, Loeb a făcut deplasarea la Monte Carlo pentru prima sa participare în culorile britanicilor de la M-Sport, cu noul model Puma Rally1 Hybrid. Având în vedere și faptul că trecuseră 9 ani de la ultima sa victorie pe specialele etapei de deschidere a sezonului mondial de raliuri, acesta a pornit de la start cu a doua șansă la victorie, după campionul en-titre Sébastien Ogier

   Începutul raliului a adus 2 probe speciale programate pentru seara zilei de joi, imediat după prezentarea oficială a echipajelor. Cei 15,2 km ai probei "Lucéram" au fost cuceriți de Ogier, în timp ce Loeb l-a urmat la 5,4 secunde, pentru ca mai apoi, la o diferență de 1,3 secunde, să-l urmeze pe marele rival și după cei 23,25 de km ai specialei "La Bollène-Vésubie", Ogier încheiându-și ziua cu un avans de 6,7 secunde în fața lui Loeb, poziția a treia revenindu-i lui Evans, la o diferență de 11,2 secunde de colegul său de la Toyota Gazoo Racing. 

© Ștefan Bejenaru • Rally Cow

   Deși înaintea cursei declara că nu crede că va mai putea obține victoria unei probe speciale în Campionatul Mondial de Raliuri, Sébastien Loeb s-a impus cu un avans de 1,2 secunde pe cei 18,33 de km ai primei treceri pe "Roure", în fața liderului provizoriu, Ogier. Din nefericire, prima probă a zilei de vineri a adus și un eveniment nedorit, echipajul francez Adrien Fourmaux și Alexandre Coria suferind un puternic accident cu noul Puma Rally1 Hybrid. Cea de-a doua probă a zilei i-a adus o nouă victorie lui Loeb, francezul fiind mai rapid cu 8 zecimi decât estonianul Tänak, în timp ce Ogier a încheiat la 2,7 secunde rivalul său, pe poziția a 5-a. Campionul en-titre nu s-a putut bucura prea mult de fotoliul de lider, întrucât odată cu victoria lui Loeb pe ultima specială din prima buclă a zilei de vineri, Ogier a pierdut două poziții până pe a treia treaptă a podiumului provizoriu, la 13 secunde în spatele marelui său rival și la 2,4 secunde de colegul de echipă Evans. După pauza de la mijlocul zilei, Loeb s-a impus și pe a doua trecere pe "Roure", reușind să-l egaleze la numărul de victorii pe probele speciale pe germanul Walter Röhrl, fiind mai rapid cu 2,9 secunde decât Ogier și cu 3,9 decât același Elfyn Evans. Penultima probă a zilei a oferit și surpriza acestui început de sezon, britanicul Gus Greensmith reușind prima sa victorie de probă din carieră în Campionatul Mondial de Raliuri, la 2 ani de la primul său start cu modelul Rally1. Cu o singură probă specială rămasă de disputat pentru a doua zi de concurs, Ogier a accelerat ritmul și s-a impus pe cei 17,11 km ai "Val-de-Chalvagne 2", fiind mai rapid cu 1,5 secunde decât Neuville, respectiv cu 4,5 secunde decât rivalul său Loeb, care și-a încheiat ultima specială a zilei de vineri pe poziția a 4-a, rămânând lider la finalul zilei cu un avans de 9,9 secunde în fața lui Ogier, în timp ce Evans și-a urmat colegul de echipă la o diferență de 12,1 secunde. 

© Jaanus Ree • Red Bull Content Pool

   Cu al treilea timp după două zile de concurs, Evans și-a început a treia zi de concurs cu victoria primei probe "Le Fugeret" fiind mai rapid cu 7 zecimi decât colegul său de echipă Rovanperä, în timp ce Ogier s-a clasat al treilea, la 3,9 secunde Evans și cu un avans de 3,4 secunde decât Loeb. Cea de-a doua specială a zilei de sâmbătă i-a adus lui Ogier o nouă victorie de probă specială, reușind să reducă la zero diferența dintre el și Loeb. Prima buclă de sâmbătă s-a încheiat cu o nouă victorie de probă pentru Ogier, francezul trecând din nou la conducere cu un avans de 5,4 secunde în fața lui Loeb, cel din urmă reușind să reducă din avantajul rivalului său la finalul penultimei probe. Doar că, o decizie de ultim moment din partea lui Ogier înaintea startului pe ultima probă a făcut ca acesta să obțină a doua clasare pe cei 20,79 de km ai probei "Saint-Geniez 2", fiind mai rapid cu 16,1 secunde decât Loeb. Astfel, la finalul a 3 zile de concurs și cu numai 4 probe speciale rămase în joc, Ogier și-a încheiat parcursul pe prima poziție provizorie, la 21,1 secunde avans în fața lui Loeb și la aproape un minut și jumătate în fața celuilalt pilot al M-Sport, irlandezul Craig Breen

© Ștefan Bejenaru • Rally Cow

   Conștient că fără riscuri nu-și poate surclasa rivalul, Loeb a accelerat ritmul asemenea conaționalului său în ziua precedentă, obținând victoria primei probe de duminică, dar numai cu un avans de 1,1 secunde în fața lui Ogier, care și-a încheiat parcursul pe cei 19,37 de km cu a doua clasare. Făcând tot posibilul pentru a evita o eventuală pană de cauciuc, Ogier a pierdut victoria celei de-a doua probe a zilei de duminică, în favoarea lui Neuville, care s-a dovedit a fi mai rapid cu 1,9 secunde decât deținătorul recordului pentru cele mai multe victorii la Monte Carlo. Numai că, după cum bine știm, zicala "De ce ți-e teamă, nu scapi", s-a adeverit în cazul lui Ogier pe penultima specială a raliului, când noul model Yaris Rally1 a "încasat" o pană de cauciuc la roata stânga față, făcând ca francezul să piardă nu doar 34,1 secunde pe probă, ci și poziția de lider, conducerea fiind preluată de Loeb înaintea Power Stage-ului. Deși avea un avantaj de 9,5 secunde în fața rivalului, Sébastien Loeb a știut că nu este motiv de relaxare, întrucât Ogier va face tot ce-i stă în putință pentru a forța victoria ultimei probe la diferență considerabilă. Din păcate pentru cel din urmă, un start anticipat i-a adus o penalizare de 10 secunde, ceea ce a făcut ca victoria Power Stage-ului să-i revină lui Kalle Rovanperä, iar victoria celei de-a 90-a ediții a Raliului Monte Carlo, lui Sébastien Loeb, care, chiar și fără penalizarea de 10 secunde din dreptul lui Ogier, obținea victoria la 5 zecimi.  

© Joerg Mitter • Red Bull Content Pool

   Astfel, după mai bine de 8400 de km la Dakar unde a obținut a doua poziție în clasamentul general Auto, la puțină diferență de qatarezul Nasser Al Attiyah, francezul Sébastien Loeb, secondat de Isabelle Galmiche, s-a impus pentru a 8-a oară la Raliul Monte Carlo, egalându-l la victorii pe rivalul său, Sébastien Ogier, care și-a încheiat a 13-a participare pe poziția secundă, la 9,5 secunde diferență față de Loeb, la prima participare cu conaționalul său Benjamin Veillas. La o diferență de aproape două minute de campion en-titre, irlandezii Craig Breen și Paul Nagle și-au încheiat ediția din acest an a Raliului Monte Carlo pe ultima treaptă a podiumului general. 

© Jaanus Ree • Red Bull Content Pool

   Ca o mică paranteză la cele întâmplate la sfârșitul ultimei săptămâni, ediția din acest an a Raliului Monte Carlo a fost locul în care premierele automobilistice și-au dat întâlnire. În timp ce raliul și-a sărbătorit al 90-lea an de organizare, Campionatul Mondial de Raliuri a pășit în sezonul cu numărul 50, făcând asta odată cu introducerea unei noi ere automobilistice și anume cea hibridă. Trecând peste aceste aspecte, și configurația campionatului a adus câteva schimbări, în timp ce la categoria WRC schimbarea majoră a fost marcată de introducerea modelelor hybride, categoria WRC2 a adus 3 clasamente noi, unul OPEN, dedicat tuturor echipajelor Rally2/R5, un altul pentru Juniori, lupta fiind deschisă celor ce nu au împlinit vârsta de 30 de ani, respectiv un alt clasament, dedicat celor ce au pășit de borna a jumătate de veac de viață, denumit WRC2 Masters. Iar dacă categoriile principale au adus schimbări majore odată cu noul sezon, vechea configurație a WRC3 a fost dată uitării, întrucât modelele Rally2/R5 care în ultimele sezoane au fost protagonistele probelor speciale, au fost înlocuite cu modelele Rally3, începând cu etapa de la Monte Carlo. Iar dacă am vorbit despre premierele automobilistice marcate de evenimentul în sine sau de noul sezon, Isabelle Galmiche a devenit prima femeie copilot care a câștigat o etapă a Campionatului Mondial de Raliuri, după o pauză de 25 de ani, atunci când, ultima femeie copilot care a ajuns la această performanță a fost Fabrizia Pons alături de pilotul Piero Liatti. Și pentru că am vorbit despre cea a cărei dictare a adus victoria acestei ediții, nu putem să trecem cu vederea peste legendarul Sébastien Loeb, care odată cu această primă etapă a sezonului de WRC, a reușit atât să-l egaleze pe Ogier la numărul de victorii la Monte Carlo, cât și să-l depășească pe Walter Röhrl la numărul de victorii de probă specială la același raliu. 

 

   Sezonul Campionatului Mondial de Raliuri continuă cu etapa de zăpadă din Suedia, revenită în calendar după o absență de un an, Raliul Suediei urmând să se desfășoare în perioada 24-27 februarie. 

 

Articol semnat de,

Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv autorally.ro

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss