Publicat in: June 4, 2011, Vizualizari: 3286
Juho Hanninen isi mentine prima pozitie in Yalta Rally, insa francezul Bryan Bouffier a redus avansul finlandezului de la Skoda la doar 5 secunde, cu trei probe ramase de alergat. Desi Juho parea ca are cursa sub control in ziua secunda, Bouffier a redus cele 12 secunde care il desparteau de campionul en-titre, in ciuda unui start de zi mai slab, cand s-a plans ca masina gliseaza prea mult.
Cei mai rapizi in acest moment sunt insa pilotii implicati in lupta pentru ultima treapta a podiumului, Andreas Mikkelsen si Jan Kopecky, cei care au impartit victoriile de proba in primele trei speciale ale zilei finale.
Marco Tempestini isi mentine pozitia a noua, iar in ultima bucla ar trebui sa fie scutit de emotii, avand un avans considerabil in fata urmatorului clasat, la fel ca si in clasamentul Cupei Europei, unde Basso nu a mai luat startul astazi. "Totul merge bine, ne gandim la puctele pentru Cupa Europei. Trebuie sa doar sa ajungem la final, incerc sa menajez masina" a spus el la jumatatea zilei.
Vlad Cosma este acum al 12-lea si se mentine pe pozitia secunda in IRC 2WD.
Clasament:
1 Juho Hänninen/Mikko Markkula Škoda Fabia S2000 2:15:48.7
2 Bryan Bouffier/Xavier Panseri Peugeot 207 S2000 +5.1
3 Jan Kopecký/Petr Starý Škoda Fabia S2000 +44.7
4 Andreas Mikkelsen/Ola Fløene Škoda Fabia S2000 +57.6
5 Guy Wilks/Phil Pugh Peugeot 207 S2000 +3:09.8
6 Thierry Neuville/Nicolas Gilsoul Peugeot 207 S2000 +4:58.9
7 Toni Gardemeister/Tapio Suominen Škoda Fabia S2000 +6:36.5
8 Karl Kruuda/Martin Järveoja Škoda Fabia S2000 +8:30.3
9 Marco Tempestini/Dorin Pulpea Peugeot 207 S2000 +9:40.3
10 Jean-Michel Raoux/Laurent Magat Renault Clio R3 +16:27.5
..
12 Vlad Cosma/Florin Dorca Citroen C2R2 +18:25.2
..
17 Ekaterina Stratieva/Sivov Nedyalko Citroen C2R2 +25:32.8
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally