YOKOHAMA este partener oficial pentru Yacco Racing Romania in 2016

Publicat in: March 28, 2016, Vizualizari: 41

Cu o experienţă bogată în furnizarea de anvelope de înaltă calitate pentru piaţa românească, Autonet, importator oficial YOKOHAMA în România, a decis să se alăture în acest an echipei Yacco Racing România.

Cu o tradiţie bogata în lumea motorsportului, YOKOHAMA va furniza anvelopele de competiţie pentru Yacoo Racing România în sezonul 2016, într-un parteneriat care are la bază performanţa și excelenţa ca puncte comune. Autonet, furnizorul numărul 1 servicii din domeniul auto de pe piaţa din România, își dorește să-și continue misiunea de a dezvolta o afacere bazată pe profesionalism, în care o echipă foarte bine pregătită furnizează soluţii complete de servicii și informaţii într-o branșă dinamică, aflată într-o permanentă evoluţie. "Parteneriatul cu echipa Yacco Racing România este modalitatea optimă prin care putem demonstra calitatea și nivelul tehnologic foarte avansat al anvelopelor YOKOHAMA", declară Claudiu Vonet, Manager Business Anvelope al Autonet Import.

Cu o echipă formată din patru piloţi, Yacco Racing România ţintește în sezonul 2016 titlul la echipe în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, iar parteneriatul cu YOKOHAMA, prin importantorul oficial Autonet, este un nou pas spre îndeplinirea acestui obiectiv. Într-o comptiţie în care cronometrul nu iartă nicio greșeală, anvelopele joacă un rol decisiv în obţinerea performanţei de top. Yacco Racing România a optat pentru anvelopele furnizate de YOKOHAMA pentru că tradiţia din motorsport a producătorului american de pneuri își spune cuvântul atunci când fiecare zecime de secundă contează. "Suntem o echipă care își dorește să schimbe faţa motorsportului românesc, astfel că materialul nostru de concurs trebuie să fie la cele mai înalte standarde. Parteneriatul cu YOKOHAMA și Autonet reprezintă o certitudine asupra calităţii pneurilor de competiţie. Experienţa pe care am acumulat-o în Australia concurând cu anvelope ADVAN mi-a demonstrat performanţa acestor anvelope", declară Ovidiu Zaberca, pilot Yacco Racing România.

În sezonul competiţional 2016, Yacco Racing România va alinia la startul etapelor Campionatului Naţional de Viteză în Coastă patru piloţi. Cu un obiectiv bine stabilit și cu o strategie optimă, ţinta pentru finalul stagiunii este titlul al echipe, precum și podiumuri pentru fiecare din cei patru piloţi Yacco Racing România.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss