Zece echipaje își dispută Cupa Dacia la Raliul Sibiului

Publicat in: April 13, 2016, Vizualizari: 8

În perioada 15-16 aprilie 2016 este programată să se desfășoare cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop și, totodată, etapa secundă a Cupei Dacia. La fel ca în runda de debut de la Brașov, și la Raliul Sibiului vor lua startul în cadrul Cupei Dacia tot 10 echipaje, deși componenţa acestora a suferit unele modificări.

La vârful clasamentului se anunţă o luptă foarte palpitantă între Raul Badiu și Norbert Maior, duelul celor doi juniori urmând să fie unul dintre punctele de atracţie ale raliului. Deși este dezavantajat de materialul de concurs, echipajul Raul Badiu / Gabriel Lazăr, ia startul în Raliul Sibiului din postura de lideri ai clasamentului cupei în urma victoriei de la Brașov. La moralul ridicat al lui Raul contribuie și faptul că va pilota acasă.

"Anul trecut, după prima zi de competiţie, mă aflam pe locul 3 la general. Anul acesta, fiind la start cu o Dacia Logan de Cupă, mă văd nevoit să îmi scad puţin pretenţiile." a declarat Raul Badiu "Cel mai probabil, nu am cum să mă amestec între locurile care punctează în clasamentul general, dar este cert că ţintesc victoria în faţa propriilor suporteri atât la Cupa Dacia, cât și la juniori sau chiar clasa 9. Nu voi avea o sarcina ușoară, noul Sandero turbo fiind o mașină net superioară bătrânului Logan, dar cu siguranţă vom da tot ce putem pentru a face un raliu cât mai bun și pentru a obţine la final rezultatele propuse." a adăugat pilotul Sibiu Racing Team.

Chiar dacă o pană de cauciuc i-a scos din lupta pentru victorie la Brașov, Norbert Maior și Alina Bianca Pop au diminuat pierderile prin obţinerea celui de-al doilea loc și prin câștigarea power stage-ului. Echipajul Napoca Rally Academy, care folosește în acest an un model Sandero, intenţionează să își treacă în cont prima victorie din sezon chiar la Sibiu. "Suntem pregătiţi de o nouă provocare în Cupa Dacia. O să fie un raliu foarte interesant, cu probe noi, unde ne dorim să fim rapizi și să acumulăm cât mai multe puncte. Sper să oferim un spectacol frumos celor care se vor afla de pe marginea probelor speciale" a declarant Norbert Maior înaintea întrecerii.

Pretenţii la primele poziţii vor avea și Bogdan Tălășman, secondat de Andrei Mitrașcă, sau Andrei Mitre, care vine cu un nou copilot, foarte experimentat, în persoana lui Bogdan Iancu. Cele mai bine clasate echipaje debutante în prima etapă, speră și ele la îmbunătăţirea performanţelor pe probele din apropierea Sibiului.

"În primul rând îmi doresc să terminăm cu bine." a declarat Andrei Gîrtofan, ocupantul celei de-a treia poziţii în Cupa Dacia la Tess Rally 45 Pro-X și învingător la debutanţi. "Dacă o să stăm pe drum și mașina o să fie în regulă, atunci poate că mă aștept la un rezultat chiar mai bun decât la Brașov. Însă concurenţă este mare iar eu nu am mai mers niciodată pe aceste probe." a adăugat fiul dublului campionului naţional absolut Dan Girtofan. Andrei îl va avea în dreapta sa pe Doru Vraja. Cu siguranţă că și Daniel Rusciuga / Mihăiţă Lăzărescu, echipajul aflat momentan pe locul 5 în clasamentul cupei și locul secund în clasamentul debutanţilor, își dorește mai mult la Sibiu.

Cupa Dacia rămâne categoria cu singurul echipaj complet feminin din campionatul autohton. Debutanta Cristiana Oprea a schimbat navigatoarea pentru a doua etapă, urmând să facă echipa cu Diana Haţegan. Raluca Magdaș, alături de care Cristiana a debutat la Brașov, se va afla la Sibiu în dreapta lui Ioan Mihuţ, nou venit în Cupa Dacia și revenit în campionatul de raliuri. Un alt nou venit în cupă este Jean Tatu, care face să crească și mai mult numărul tinerilor piloţi. Tatu îl va avea în dreapta sa pe Eugen Rotaru și are de gând să ia startul la minim 3 raliuri în acest sezon. Radu Luca și Mihai Stanciu reprezintă cel de-al cincelea echipaj debutant care va lua startul la Sibiu, această cifră reconfirmând unul dintre principalele obiective ale Cupei Dacia, de a fi deschizător de drum în motorsport.

Åži în acest an, Raliul Sibiului se desfășoară pe asfalt însă configuraţia traseului s-a schimbat faţă de sezonul trecut. Întrecerea programează în prima zi (vineri, 15 aprilie) două probe speciale iar în cea de-a doua (sâmbătă, 16 aprilie) încă 10, însumând un număr de 107,9 km. Printre atracţiile din acest an se găsesc speciala dublă Păltiniș, ce urmează să fie parcursă atât în urcare cât și în coborâre, superspeciala din centrul Sibiului, dar și o incursiune pe Transalpina. De menţionat și că Raliul Sibiului 2016 contează ca etapă și în Campionatul Naţional de Raliuri al Bulgariei.

În 2016 Cupa DACIA are ca partener VIAROM iar parteneri tehnici sunt MICHELIN, ORECA, PILOT, MIVAL CLASS, TCM TURBO si SIXT.

Clasament Cupa DACIA 2016 dupa prima etapa:

  1. R. Badiu / G. Lazăr 31p
  2. N. Maior / A. Pop 25
  3. A. Gîrtofan / D. Vraja 19 (Locul I debutanţi)
  4. V. Ivan / D. Gheorghe 16
  5. D. Rusciuga / M. Lăzărescu 16 (Locul II debutanţi)
  6. D. Zaharia / A. Popa 12 (Locul III debutanţi)
  7. R. Luca / M. Stanciu 10
  8. B. Talașman / A. Mitrașcă 8
  9. C. Oprea / R. Magdaș 6
  10. A.Mitre / M. Căpeţ 4

* Se acorda 4p bonus pentru participare

Foto: RallyZoom.ro
Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Bergenbier
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
TELL
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss