După a 9-a etapă, Mani Gyenes își menține poziția, iar echipajele Ban/Ion și Buhai-Hotea/Turdean, avansează la general

Publicat in: January 11, 2022, Vizualizari: 26
  • După cum v-am promis, revenim un actualizarea celor 3 etape consumate de la începutul celei de-a doua părți a Raliului Dakar 2022 iar protagoniștii nu pot fi decât sportivii români aflați la dificila competiție 

   Pentru început, vom vorbi despre echipajul Mihai Ban și Ștefan Cătălin Ion, sau cum este cunoscut de majoritatea românilor, ”Cheloo” de la trupa Paraziții. Deși au trecut cu bine peste prima etapă din cea de-a doua săptămână a raliului, cei doi au avut de înfruntat dificultăți la capitolul navigație pe speciala de 401 km. Însă praful mult și piatra ascuțită au fost date uitării de echipaj când aceștia au trecut printr-o secțiune impresionantă cu dune, peisajul schimbându-se în permanență, Mihai și Cheloo putând să se bucure din loc în loc de grupări de cămile dar și tabere nomade, atât cât le-a permis traseul să arunce o privire pe geam. Din păcate, cei doi sportivi ai Transilvania Rally Ria Team au fost forțați de împrejurări să renunțe la căutarea unui punct de trecere, întrucât aveau de abordat o secțiune extrem de dificilă. Cu toate acestea, odată ajunși la finiș, cei doi coechipieri și-au dat seama că penalizarea a fost cea mai bună soluție, altminteri pierdeau mult mai mult timp.

   Etapa a 8-a a însemnat un total de 830 de km și 394 de km probă specială, unde Mihai și Cheloo au avut de înfruntat dune foarte dificile, dar și zone rapide și desigur, o tradiție nu doar pentru ei cât și pentru multe alte echipaje, veșnica bătaie de cap pentru a găsi zonele optime de traversat, mai ales că, înaintea lor trecuseră foarte multe echipaje 4x4, în deosebi camioanele uriașe care distrug totul în urma lor. Totuși, ziua s-a încheiat cu un loc 26 la clasa T1.1 și un 54 la general. 

   Deși mai scurtă ca distanțe, a 9-a etapă le-a îngreunat parcursul lui Mihai și Cheloo, cei doi înfruntând deja și oboseala unei curse extrem de lungi, concentrarea scăzând simțitor. Dar, cel mai probabil nu sunt singurii care se resimt după cei peste 6500 de km parcurși, Hummer H3-ul lor nefiind obișnuit să parcurgă asemenea distanțe atâtea zile la rând, condițiile vitrege din deșert fiind un factor important în uzura accelerată a pieselor. Astfel, după 9 etape încheiate cu succes, Mihai și Cheloo ocupă poziția 57 în clasamentul general, fiind cu un "pas" în fața lui Nani Roma, câștigător a multiple victorii la Dakar și unul din veteranii competiției, cu o prezență neîncetată din 1996 și până acum. 

   Și dacă am vorbit despre patru roți, haideți să înjumătățim numărul acestora și să vorbim puțin și despre Emanuel Gyenes, sătmăreanul concurând la cea mai dificilă categorie din concurs - Malle Moto - Original by Motul.  

   După cei 401 km de probă specială ai etapei cu numărul 7, efectele odihnei din ziua anterioară s-au văzut în rezultatele lui Mani, sătmăreanul reușind să încheie pe poziția a treia la Malle Moto, în ciuda faptului că în afara celor aproximativ 20 de km cu dune a avut de înfruntat porțiuni cu foarte multă piatră. Totuși, per ansamblu, chiar și cele câteva omisiuni în care nu a găsit traseul potrivit și care l-au făcut să piardă circa 3-4 minute, nu i-au putut strica rezultatul și buna dispoziție sportivului român, acesta profitând și de faptul că temperaturile nu mai erau atât de scăzute precum în prima săptămână. 

   A 8-a etapă a însemnat pentru Emanuel Gyenes o amintire familiară, întrucât zona de concurs fusese parcursă și în anul precedent, dar în sens invers. Totuși, dificultatea etapei nu s-a schimbat cu nimic față de ediția anterioară, cu atât mai mult cu cât sportivul s-a aflat într-o oarecare provocare de a-și putea menține mâna stângă pe ghidon după pauza de alimentare. 

   După a 9-a etapă, Mani poate spune fără doare și poate că ghinionul la această ediție nu a încetat să-l urmărească. Când în sfârșit lucrurile păreau să intre pe făgașul normal și lipsit de probleme, după km 5 pe proba specială, sportivul și-a dat seama că pompa de benzină care alimentează motorul de la rezervorul din spate, încetase să mai funcționeze. Astfel, pentru Mani începuse o provocare imensă, întrucât, pe la km 20 acesta s-a oprit pentru a cere o sticlă unor cetățeni cehi, pentru a avea o modalitate de a muta benzina dintr-un rezervor în celălalt, în situația în care aceasta se consuma din rezervorul aflat în față, până la km 153 unde avea o zonă de alimentare. Astfel, până la zona de alimentare acesta a redus ritmul, după care, dunele l-au pus la grea încercare pe sportivul român, întrucât provocarea sa era să consume cât mai puțină benzină cu putință. Din fericire pentru el, proba a fost scurtă, iar la finalul acesteia, Mani s-a bucurat de ajutorul unui sârb, care i-a oferit un pahar pentru a-și putea transfera benzina necesară pentru a ajunge în bivuac, unde românul a înlocuit imediat pompa de benzină, motocicleta fiind gata de startul etapei cu numărul 10. 

   Și cum România este reprezentată de 3 numere de concurs la ediția din acest an a Raliului Dakar, nu putem să-i uităm pe Iacob Ilie Buhai-Hotea și Tudor Turdean, românii aflați la bordul modelului Toyota Hilux. Pentru cei doi coechipieri, etapa a 7-a nu s-a diferențiat cu mult față de cea a lui Mihai Ban și Cheloo, întrucât mergând în continuare împreună, aceștia au hotărât la comun că este mai bine să-și asume o penalizare decât să riște să nu încheie etapa în timpul maxim admis, ceea ce putea avea repercusiuni precum abandonul. 

   În cea de-a 8-a etapă însă, Iacob și Tudor au avut o zi ceva mai bună și mai rapidă, deși au avut de înfruntat un traseu foarte greu, întrucât camioanele au "grijă" să scoată bolovani imenși la suprafață, să afâneze și să distrugă condițiile până când echipajul Transilvania Rally Ria Team ajunge în dreptul lor. Norocul totuși le-a surâs și cei doi au reușit să parcurgă cu dune foarte mari la lumina zilei, altminteri cei doi s-ar fi lovit de provocarea pe care au întâmpinat-o în primele zile ale debutului lor în Dakar. 

   Nici etapa a 9-a nu a fost mai blândă cu Iacob și Tudor, cu toate că distanțele au fost substanțial mai scurte decât în zilele precedente. Totuși, cei doi au reușit să încheie cu succes o nouă etapă, ceea ce înseamnă că sunt despărțiți de numai 3 etape de finișul primei participări în Raliul Dakar. 

   Pe românii noștri îi mai așteaptă 3 etape, prima din ele fiind programată în ziua de miercuri cu pornire din Wadi Ad Dawasir și sosire în Bisha, etapa măsurând un total de 759 de km din care 375 de km probă specială. După această etapă, cea cu numărul 11 de joi, le va aduce bucla Bisha, în timp ce, cea mai așteptată etapă care se va încheia pe faimosul circuit de Formula 1 din Jeddah va avea loc vineri, la exact două săptămâni de când sportivii au părăsit portul de la Marea Roșie într-o luptă intensă și spectaculoasă. 

   Nu uitați că, în cadrul rezumatelor zilnice, echipa noastră vă va aduce actualizări de moment despre evoluția sportivilor români și nu în ultimul rând, finișul competiției va însemna și un articol individual dedicat fiecărui număr de concurs, așadar, nu ezitați să ne urmăriți pentru cele mai proaspete și exacte știri din automobilismul sportiv.

 

Articol semnat de,

Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv autorally.ro

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss