![]() |
Andreas Mikkelsen, câștigătorul ediției din 2021 |
Rally Serras de Fafe, programat în perioada 11-13 martie, va oferi echipajelor înscrise nu mai puțin de 17 probe speciale, de-a lungul a 3 zile de concurs, toate acestea presupunând un total de 783,07 km, din care 196,21 de km de probă specială pe macadam. Prima zi a raliului, adică cea de vineri, va începe la ora locală 13:00, atunci când echipajele se vor îndrepta către sesiunea de antrenamente libere, urmată de runda de calificări, în urma cărora se va stabili ordinea de start pentru ziua următoare. În aceeași zi, de la ora locală 16:30, va începe Shakedown-ul de la Lagoa, în lungime totală de 3,04 km, prima zi încheiându-se cu prima probă specială, mai exact Super Speciala orașului Fafe cu cei 1,43 de km.
![]() |
Alexey Lukyanuk, ocupantul poziției secunde la ediția din 2021 |
Ziua de sâmbătă va fi cea mai lungă și implicit cea mai solicitantă pentru echipaje, întrucât acestea vor avea de parcurs un total de 110,79 de km de probă specială, împărțiți egal în 2 bucle identice a câte 4 probe speciale. Startul primei mașini pentru ziua secundă va fi la ora locală 09:00, cu cei 15,05 km ai probei "Boticas 1", după care, până la regruparea de la mijlocul zilei, echipajele vor mai parcurge alte trei probe speciale: "Cabeceiras de Basto 1" cu un total de 10,84 de km, urmată de "Vieira do Minho 1" cu un total de 16,93 de km, respectiv cu "Luílhas 1" cu cei 11,86 de km ai săi. După vizita de 30 de minute în parcul de service, echipajele vor repeta bucla, ca mai apoi să treacă din nou prin parcul de service preț de trei sferturi de oră, destinația finală a zilei fiind parcul închis din Fafe.
A treia și ultima zi de concurs va aduce alte 2 bucle identice a câte 4 probe speciale, acestea fiind însă mai scurte. Ziua de duminică va debuta la ora locală 08:08 cu cei 8,73 de km ai primei treceri pe proba specială "Montim", urmând ca echipajele să parcurgă pe rând celelalte probe speciale: "Seixoso, Santa Quitéria și Lameirinha", ultima dintre ele reprezentând și Power Stage-ul la a doua și ultima trecere. În total, ultima zi de concurs va însemna un total de 85,42 de km de probă specială.
![]() |
Armindo Araujo, ocupantul poziției a 3-a la ediția din 2021 |
În ceea ce privește formatul noului sezon european, acesta vine cu oarecare schimbări, întrucât va cuprinde 4 categorii principale. Prima dintre ele este binecunoscuta categorie ERC, dedicată automobilelor din clasa Rally2/R5, categorie urmată de ERC3, care în acest sezon vine cu o noutate. Dacă în trecut era destinată automobilelor din clasa Rally4 sau RC4, acum, aceasta va fi dedicată exclusiv modelelor Rally3, în timp ce clasele de concurs Rally4 și Rally5 vor fi comasate într-o singură categoria și anume ERC4. De asemenea, și categoria dedicată juniorilor suferă modificări începând cu acest sezon, ERC Junior urmând să fie titlul pentru care vor alerga exclusiv acei piloți care nu au împlinit vârsta de 27 de ani și concurează la volanul mașinilor Rally4 sau Rally5.
Pe lângă acestea, noul sezon european vine cu alte 3 categorii adiționale menite să asigure un spectacol desăvârșit etapelor, începând cu acest sezon. Prima dintre ele este nou introdusă și se numește ERC Open, dedicată automobilelor din grupele N4, RGT și Rally2-Kit. Cea de-a doua este binecunoscută deja pentru fanii sportului auto, fiind nu alta decât Trofeul Clio susținut de echipa turcă cu sediul în Germania, TOK Sport WRT. Cea de-a treia și ultima categorie este dedicată unei alt grup de juniori, de această dată însă celor ce nu au împlinit vârsta de 28 de ani și concurează cu mașini din clasa Rally2/R5. Michelin Talent Factory va fi dedicată sportivilor care întrunesc condițiile anterior amintite, sezonul desfășurându-se de-a lungul primelor 6 etape.
![]() |
Herczig Norbert (dreapta) și Sara Fernandez (stânga) la ediția din 2021 |
Lista de înscrieri este una impresionată, chiar dacă de la startul primei etape vor absenta campionii ultimelor două sezoane, Andreas Mikkelsen și Alexey Lukyanuk, etapa de la Fafe nu va duce lipsă de nume importante. La startul de vineri se vor alinia nu mai puțin de 38 de echipaje din clasa Rally2/R5, printre acestea numărându-se și unicul echipaj din România prezent la etapa portugheză, Simone Tempestini și Sergiu-Sebastian Itu (Škoda Fabia Rally2 Evo). De altfel, modelele produse la Mlada Boleslav vor domina macadamul din peninsulă, la bordul acestora urmând să concureze echipaje precum Efrén Llarena și Sara Fernández, el vicecampion în sezonul precedent și ea campioană la copiloți, spaniolii vin după victoria de casă din prima etapă a Campionatului Spaniol de Raliuri. Alături de ei, în cadrul echipei MRF Racing se vor afla și vecinii noștri din Ungaria, Herczig Norbert și Igor Bacigal pe un alt model Fabia Rally2 Evo, în timp ce Simone Campedelii și Tania Canton completează tripleta. După ce anul trecut a demonstrat că se poate bate nu doar la victorie cât și la titlul european, Erik Cais revine la volanul modelului Fiesta Rally2 pentru un nou sezon complet în ERC, în drumul către titlul absolut.
Vicecampion sezonului trecut la ERC2, rusul Dmitry Feofanov deschide lista celor 3 mașini înscrise la ERC3, în timp ce categoria ERC4 aduce la start 7 mașini. În total, prima etapă a Campionatului European de Raliuri, care contează și ca prima rundă a Campionatului Portughez de Raliuri, va avea la start un total de 69 de echipaje.
Credite foto - Facebook Rally Serras de Fafe, Facebook FIA ERC
Articol semnat de,
Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv autorally.ro