May 6, 2015
Podiumul obţinut în etapa de casă, de la Brașov, le-a dat încredere lui Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia S2000) că pot face lucruri importante în actualul sezon al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop. Giri și Tudor sunt acum în faţa unui nou examen, Raliul Aradului, ce va avea loc vineri și sâmbătă și unde lupta pentru victorie se anunţă la fel, dacă nu poate mai aprigă decât cea din orașul de la poalele Tâmpei.
May 6, 2015
Echipa Napoca Rally Academy este pregătită să-și consolideze poziţia de lider în Campionatul Naţional de Raliuri, în etapa a doua a sezonului, programată pe specialele de macadam din jurul Aradului.
Raliul Aradului, etapa a doua din Campionatul Naţional de Raliuri, face parte, la fel ca anul trecut, și din European Rally Trophy, toate cele patru echipaje Napoca Rally Academy fiind înscrise în ambele competiţii.
May 6, 2015
Experimentatul navigator, Ciprian SOLOMON, va fi incepand cu Raliul Aradului, responsabilul cu dictarea pentru pilotul Gabriel ENE in sezonul 2015 al Campionatului National de Raliuri. Cei doi vor urma sa atace impreuna restul etapelor de raliu ramase de disputat in sezonul 2015, la bordul unui automobil Dacia Logan.
May 5, 2015
Formula 1 revine la Barcelona, locul unde au fost programate două dintre testele din pre-sezon, dar acum temperaturile vor fi mult mai ridicate, ceea ce înseamnă o cursă extrem de solicitantă pentru pneuri. Pe circuitul cu cel mai abraziv asfalt din calendar, pneurile P Zero Orange hard și P Zero Alb medium sunt alegerea ideală pentru Marele Premiu al Spaniei.
May 4, 2015
Daca anul trecut Adrian Raspopa se impunea la Raliul Brasovului alaturi de Cosmin Diacu si la cel al Aradului, urmatoarea etapa, avandu-l in dreapta sa pe Catalin Grigoriu, in 2015 seria similitudinilor continua pentru pilotul bacauan. Astfel, si in acest sezon, Raliul Aradului, programat sa se desfasoare la acest sfarsit de saptamana, conteaza din nou si ca etapa in FIA European Rally Trophy iar Adrian Raspopa porneste catre a doua etapa din campionat cu gandul la victorie.
May 4, 2015
Prima etapă a Campionatul Naţional de Karting DUNLOP 2015 ce a avut loc între 2 și 3 mai pe circuitul Prejmer de lângă Brașov a înregistrat un record de participare, la start fiind înscriși 65 de sportivi, dintre care 14 au fost copii cu vârsta sub 9 ani înscriși la clasa KID.
Numărul record de piloţi prezenţi la startul sezonului subliniază atât interesul pe care Campionatul Naţional de Karting DUNLOP îl suscită în rândul pasionaţilor de motorsport, cât și faptul că în România kartingul de performanţă este între primele trei discipline sportive ca importanţă, alături de Campionatul Naţional de Raliuri DUNLOP, respectiv Campionatul Naţional de Viteză în Coastă DUNLOP.
May 3, 2015
Campionatul Naţional de Karting DUNLOP 2015 a debutat azi cu prima etapă a sezonului ce se desfășoară în acest weeked pe circuitul Prejmer de lângă Brașov. Cei 65 de sportivi înscriși în nouă clase diferite au impresionat prin calitatea pilotajului în condiţii de ploaie, toate manșele de antrenamente libere, calificările și semifinala derulându-se fără incidente.
April 30, 2015
Comisia medicala a FRAS a anuntat ca va initia o serie de programe de informare a sportivilor, ce au ca subiect probleme de medicina sportiva si anti-doping. Prima astfel de sedinta va avea loc la A
April 29, 2015
Dupa aproximativ un an de eforturi sustinute echipa Shark Racing s-a prezentat la startul editiei 2015 CNVC cu doua proiecte auto proprii, dezvoltate de la zero de catre sgmarket.
April 28, 2015
Echipa Danny Ungur Racing a participat weekendul trecut la prima etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, desfășurată pe Valea Cetăţii, având parcul de service situat în localitatea Râșnov. Liderul echipei, Danny Ungur a fost prezent la startul etapei de la Râșnov, pe unul dintre traseele sale preferate de coastă, după cum declară chiar el: ”M-am bucurat de un weekend extraordinar la Râșnov, vin cu mare plăcere de fiecare dată când am ocazia la această etapă de coasă fiind una dintre preferatele mele.
April 28, 2015
Federaţia Română de Automobilism Sportiv face astăzi un nou pas important în vederera sprijinirii performanţei sportive în general, dar și a tinerilor în mod special prin două evenimente deosebit de importante: semnarea unui Protocol de parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, precum și lansarea ediţiei 2015 a Campionatului Naţional de Karting – DUNLOP. De asemenea, în cadrul acestui eveniment dl.
April 28, 2015
Raliul Aradului are, la finalul perioadei dedicate inscrierilor, care a fost prelungita pana luni, acelasi numar de echipaje ca si anul trecut, 38, din care 12 s-au inscris pentru etapa inclusa in Trofeul European (ERT). Pe langa prezenta castigatorului de anul trecut al etapei de ERT, Rashid Al-Ketbi, remarcam inscrierea slovacului Martin Koci (foto), al treilea clasat in JWRC in sezonul trecut, a intregii echipe NRA si a lui Dan Girtofan.
April 27, 2015
După terminarea verificărilor tehnice, comisarii tehnici ai Raliului Argentinei au identificat unele diferenţe între fișa de omologare a modelului Subaru Impreza și componentele mașinii cu care Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au concurant în această etapă și au retrogradat echipajul Napoca Rally Academy cu 8 locuri. În urma acestei penalizări, echipajul Simone Tempestini / Matteo Chiarcossi a fost clasat pe poziţia a doua din Production Cup în WRC 2.
April 26, 2015
Trofeul Râșnov, prima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă 2015, a oferit un adevărat show automobilistic. Un traseul clasic pentru cursele din România, Valea Cetăţii a atras nu mai puţin de 77 de concurenţi la start, iar frumoasele mașini și vremea deosebit de plăcută au făcut că spectatorii să fie prezenţi în număr foarte mare pe marginea probei.
April 26, 2015
Spectatorii au luat cu asalt Valea Cetatii pentru a urmari spectacolul dat de pilotii participanti in cadrul primei etape de coasta a anului. Desi soarele s-a ascuns dupa nori, ploaia nu si-a facut aparitia pe trasul Trofeului Rasnov.
April 26, 2015
Pe langa obisnuitii etapelor de coasta, Trofeul Rasnov a atras si alte personaje din motorsport. Unul dintre acestea este Danny Ungur, cel care nu a lipsit de aici in ultimii ani.
April 26, 2015
Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au avut cea mai grea zi din carieră în penultima zi din Raliul Argentinei. Echipajul Napoca Rally Academy și-a păstrat însă poziţia de lider în Production Cup din WRC 2 și mai are de parcurs 32,6 km, adică două treceri pe celebra specială El Condor.
April 26, 2015
Sebastian Barbu, pilotul Campionatului National de Raliuri Dunlop, a decis sa ia startul la Trofeul Rasnov. Traseul de pe Valea Cetatii ii permite sa testeze modelul Mitsubishi Lancer EVO X in conditii de asfalt.
April 25, 2015
Astăzi a debutat sezonul 2015 al Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Prima zi a Trofeului Râșnov Serus Total a constat în trei manșe de recunoașteri și trei manșe de antrenamente cronometrate, urmând că duminică, după alte două runde de recunoașteri, să aibă loc cele două manșe de concurs.
April 25, 2015
Pe o vreme insorita si un asfalt uscat, Lucien Hora (Lola B99/50) a obtinut cel mai bun timp al antrenamentelor cronometrate, urmand sa ia ultimul startul in mansele de concurs de maine de la Trofeul Rasnov. Al doilea timp al zilei s-a decis in urma unui frumos duel intre Oviziu Zaberca (Mitsubishi Lancer EVO 8.
April 25, 2015
Cu 1:55,726 obtinut in cea de-a doua mansa cronometrata, Lucien Hora stabileste cel mai bun timp de pana acum din cadrul Trofeul Rasnov. Lucian Radut face o urcare impresionanta, fiind cronometrat cu 1:57,604.
April 25, 2015
In prima runda a antrenamentelor cronometrate din cadrul Trofeului Rasnov, trei piloti au reusit performanta de obtine timpi sub bariera celor 2 minute. Daca de la Lucien Hora (Lola B99/50) ne asteptam la un asemenea rezultat, Ovidiu Zaberca (Mitsubishi Lancer Evo 8.
April 25, 2015
Astazi a debutat editia 2015 a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop, prima parte a zilei avand programate trei manse de recunoasteri. Deloc surprinzator, Lucien Hora (Lola B99/50) a obtinut cel mai bun timp, 1:58.
April 25, 2015
Costi Stratnic a inceput cu stangul sezonul 2015 al Campionatului National de Viteza in Coasta. Sistemul de franare al BMW-ului 135d a cedat in timpul celei de-a doua manse de recunoasteri din cadrul Trofeului Rasnov, Stratnic iesind spectaculos in decor.
April 25, 2015
Kris Meeke are un avans confortabil in fruntea clasamentului Raliului Argentinei, la capatul primei zile intregi de concurs, dupa ce intrecerea debutase joi seara, cu o superspeciala in Merlo. Ziua de vineri a fost dominata de abandonuri, in frunte cu cel al campionului mondial, Sebastien Ogier, care s-a retras pe prima proba a zilei, cu probleme de motor, iar francezului i s-au alaturat si Ott Tanak, Andreas Mikkelsen si Hayden Paddon.
April 24, 2015
În această lună, motorsportul românesc a pierdut o figură importantă. La 63 de ani, Victor Băldescu a plecat dintre noi în urmă unui atac cerebral.
April 24, 2015
Echipa Axis Rally Team debuteaza in weekend la Trofeul Rasnov, patru piloti luand startul pentru team-ul condus de Ionut Rudeanu. Alaturi de hunedorean, sub culorile echipei proaspat infiintate vor alerga si Emil Ghinea, Hermann Melzer si Mihai Cimpeanu, care isi propun, pe langa obiectivele din clasamentele individuale, sa obtina cat mai multe puncte pentru Axis Rally Team.
April 23, 2015
Pro-X continuă implicarea în competiţiile automobilistice, fiind partener al Trofeului Râșnov, etapa de debut a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2015. De asemenea, Pro-X va fi partener al Clubul Sportiv Auto Blic la încă două runde de viteză în coastă din sezon, Trofeul Teliu (29-30 august) și Marele Premiu al Orașului Brașov (3-4 octombrie).
April 23, 2015
După o pauză de șase săptămâni, Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi vor lua startul din nou în Campionatul Mondial de Raliuri. Echipajul Napoca Rally Academy va concura, în acest weekend, pe un Subaru Impreza în Raliul Argentinei, etapa a patra din WRC.
April 23, 2015
Cu doua participari in sezonul 2014, una la Cluj in Campionatul National de Raliuri din postura de copilot si una la Rasnov in cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta din aceea de pilot, d
April 23, 2015
Shark Racing, echipa formata din Gabriel ENE si Alex MIREA, va alinia la startul Campionatului National de Viteza in Coasta, in sezonul 2015, doua modele Honda Civic Type-R. Primul automobil de concurs a putut fi vazut in premiera tot in cadrul Trofeului Rasnov, la editia din 2014 pilotat fiind de Alex MIREA care reusea sa si urce pe podiumul de premiere chiar de la prima aparitie cu noua masina.
April 22, 2015
DMS Drinks a devenit partener al Trofeului Râșnov, etapa de debut a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop.
Lansată în 2014, DMS Champions Energy Drink și-a asociat numele cu evenimente și echipe de succes, cum ar fi echipa naţională de Cupă Davis la tenis, Fotbal Club Petrolul Ploiești și echipa feminină de handbal ASC Corona Brașov.
April 22, 2015
Sezonul 2015 reprezintă un nou început pentru pilotul Costi Stratnic în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. După ce a bifat evoluţii spectaculoase în trecut la volanul unui automobil Renault Clio RS, acesta va pilota în 2015 un superb BMW Seria 1 Coupe diesel.
April 21, 2015
Cu ocazia desfășurării Trofeului Râșnov, prima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2014, circulaţia rutieră va fi restricţionata pe drumul ce leagă orașul Râșnov de staţiunea Poiana Brașov.
April 21, 2015
Dupa o pauza de cinci ani, brasoveanul Octavian Ciovica va reveni in campionatul de coasta, fiind prezent la startul sezonului, la Trofeul Rasnov, la finele saptamanii. Dupa o perioada dedicata carierei politice, pilotul care a alergat in trecut cu masini cu tractiune fata va face trecerea la tractiunea integrala, alergand cu un Mitsubishi Lancer Evo X de grupa N, pregatit de Colina Motorsport.
April 19, 2015
Cu experienţă în cursele de circuit din Australia și cunoscător al curselor de viteză în coastă din România (datorită tatălui său), Ovidiu Zaberca s-a adaptat ușor campionatului autohton și a ajuns foarte repede în top. Pilotând un Mitsubishi Lancer Evolution, Zabi a încheiat sezonul 2012 pe podiumul grupei H deși nu a luat startul în prima treime a acestuia.
April 18, 2015
Printre debutanţii ediţiei 2015 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop se află și Robert Barabas. Participant în competiţiile de karting încă de la vârsta de 6 ani, brașoveanul va pilota în acest sezon o Dacia Logan în grupa H1.
April 16, 2015
Trofeul Râșnov deschide sezonul 2015 al Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop și, la fel ca în fiecare an, se bucură de o popularitate deosebită în rândul concurenţilor. Până la această oră, lista de înscrieri include nu mai puţin de 70 de piloţi, în frunte cu campionul naţional absolut al ultimelor sezoane, Lucien Hora.
April 15, 2015
Constructorul ceh Skoda a prezentat luni la sediul de la Mlada Boleslav noua Fabia R5, cu care planuieste sa participe in trei campionate in sezonul in curs, cu Esapekka Lappi, Jan Kopecky si Pontus Tidemand. Dupa ce a primit omologarea FIA si se pare ca va debuta in WRC-2 cu ocazia Raliului Portugaliei, la sfarsitul lui mai, cei de la Skoda Motorsport au anuntat ca noua Skoda Fabia R5 nu va evolua in Campionatul European, competitie in care predecesoarea sa, Fabia S2000, a avut foarte mult succes.
April 15, 2015
Odată cu un nou început pentru Federaţia Română de Automobilism Sportiv, a cărei structură de conducere a fost numită în funcţie la sfârșitul lunii februarie a anului curent, karting-ul, cea mai importantă disciplină pentru dezvoltarea sportului automobilistic, va porni, la rându-i, pe un nou drum.
Încă de la prima etapă a CNK Dunlop 2015, ce se va desfășura pe circuitul de la Prejmer - Brașov, în perioada 2-3 mai se vor implementa noi măsuri ce vor avea ca scop creșterea nivelului de competititvitate și mărirea numărului de sportivi prezenţi la start.
April 14, 2015
După o perioadă de două luni în care a concurat doar cu mașini cu tracţiune integrală, Simone Tempestini a luat startul în acest weekend în Ronde Liburna, ca parte a pregătirii pentru Campionatul Mondial de Raliuri (Junior WRC).
Simone Tempestini și Dorin Pulpea au luat startul, în acest weekend, la Ronde Liburna, o competiţie pe macadam din Italia, ca parte a pregătirii pentru Raliul Portugaliei, etapă inclusă în calendarul Junior WRC.
April 10, 2015
Campionul national de viteza in coasta din 2006 si pilotul de raliuri Victor Baldescu s-a stins din viata in urma unui atac cerebral suferit in cursul noptii. Omul de afaceri constantean, in varsta de 63 de ani, a suferit o interventie chirurgicala la inceputul saptamanii, asociata unor probleme de circulatie sangvina.
April 9, 2015
Bogdan Marișca este unul dintre cei 15 ambasadori ai Maratonului Internaţional AROBS Cluj-Napoca care se va desfășura pe 19 aprilie. La acest maraton, toţi membrii Napoca Rally Academy vor alerga pentru a-i susţine pe copiii cu insuficenţă renală cronică dependenţi de dializă.
April 7, 2015
Dublul campion naţional la două roţi motrice, Alex. Filip este pregătit pentru un sezon lung în care va concura pe asfalt, macadam și în apă, pe două și pe patru roţi.
April 6, 2015
Brand-ul Danny Ungur Racing s-a relansat la finalul anului 2014 intr-un nou concept care isi propune sa contribuie la performantele motorsportului romanesc prin instruirea si consilierea sportivilor. Proiectul Danny Ungur Racing se desfasoara pe trei mari directii: Rally Coaching, Defensive Driving si Entertainment.
April 6, 2015
Florin Tincescu și Sergiu Itu, copilotul său, au obţinut primele puncte în Junior ERC încă de la prima participare cu modelul Peugeot 208 R2. Echipajul Junior NRA s-a clasat pe locul 8 în Irlanda și a adus și primele puncte pentru echipă în ERC3.
April 4, 2015
Craig Breen isi adjudeca cea de-a treia victorie in Campionatul European, dupa ce a castigat la limita intrecerea sa de casa, Circuit of Ireland, a treia etapa din sezon in ERC. Dupa o disputa stran
April 2, 2015
După o pauză competiţională lungă de cinci luni, Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop se reia în același loc în care s-a încheiat ediţia 2014. Trofeul Râșnov este programat să se desfășoare în weekend-ul 25-26 aprilie, pe celebrul traseu ce leagă localitatea Râșnov de staţiunea Poiana Brașov.
April 2, 2015
Referitor la ediţia 2015 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, comisia de profil din cadrul Federaţiei Române de Automobilism Sportiv face următoarele precizări: 1. În aten
April 1, 2015
Sibiu Rally Challenge, festivalul dedicat sporturilor cu motor programat în perioada 20 - 23 august, se va desfășura în premieră mondială pe circuitul Transfăgărășan.
Circuitul va fi inclus și ca probă specială în cadrul Raliului Sibiului, etapa a șasea din Campionatul Naţional de Raliuri, și va fi parcurs de patru ori.
April 1, 2015
Astăzi s-a deschis cea de-a patra ediţie a Salonului Auto Moto ce se desfășoară în Piaţa Constituţiei din București între 1-5 Aprilie. Alături de exponzanţii din domeniul auto, comercianţii de piese de schimb și accesorii auto și moto, precum și firme de leasing și asigurări, vizitatorii au posibilitatea de a admira o parte dintre automobilele impresionantei colecţii deţinute de Ion Èširiac.
April 1, 2015
Desi la recunoasterile probelor speciale vremea a fost insorita si gradele din termometre ridicate, Tess Rally si-a respectat renumele de “Monte Carlo al Romaniei” si a pregatit echipajelor participante conditii dificile: ploaia, suprafata alunecoasa si ceata au facut ca evolutia pe probele speciale sa fie mai complicata decat se anunta initial.
Csongor Szabo si Marcus Andreoiu au pornit hotarati sa isi indeplineasca obiectivul, acela de a se impune in cadrul clasei 9, si, dupa un start usor ezitant, cu un loc 3 pe prima speciala de vineri, au reusit sa se impuna pe urmatoarele doua probe si sa se instaleze in fotoliul de lider la finalul primei zi de concurs.
March 31, 2015
In 2014, Bogdan Talasman a ales sa faca trecerea de la viteza in coasta la raliu. A fost un sezon complet in care si-a atins toate obiectivele: sa termine cele opt etape, sa se acomodeze cu rigorile raliurilor, sa creasca ritmul si sa ajunga pe podiumul final al Cupei Dacia.
March 31, 2015
Dan Gîrtofan (Škoda Fabia S2000) a avut un debut fericit de sezon în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop. Giri și noul său navigator, Tudor Mârza, au terminat pe locul 3 Tess Rally, etapa inaugurală a întrecerii interne, una marcată de vremea nefavorabilă care a pus probleme tuturor participanţilor.
March 30, 2015
Prima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri 2015 - Tess Rally – nu s-a dezis de renumele său și a pus probleme mari participanţilor din cauza condiţiilor meteo. Debitul mare de apă care a adus pe probe șiroaie de apă din munţi, combinat cu temperaturile oscilante, a creat condiţii de concurs neclare, dificil de evaluat.
March 30, 2015
Echipa sibiană de motorsport Sibiu Racing Team a terminat pe podium la prima sa participare în actuala formulă în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop. SRT s-a clasat pe locul trei în competiţia pe echipe, iar echipajul Alex Ardelean/Horaţiu Baltador a venit pe 2 la Cupa Suzuki și pe 3 la Clasa 9.
March 30, 2015
Ajunsă la cel de-al nouălea sezon, Cupa DACIA a debutat la Brașov în Tess Rally 44 cu o serie de surprize: un nou design al mașinilor, noi parteneri și un câștigător supriză. De asemenea, prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri al României-Dunlop a fost și primul test pentru modelul Sandero 0.
March 30, 2015
Dupa un sezon complet in Campionatul National de Viteza in Coasta, Gabriel Ene a luat decizia de a se inscrie la prima etapa care deschide in mod traditional Campionatul National de Raliuri, Tess Rally. Programat in perioada 26-28 martie raliul brasovean si-a asteptat concurentii cu un traseu in lungime de 130.
March 30, 2015
Cele patru echipaje înscrise în Cupa Suzuki au făcut spectacol pe probele speciale din Tess Rally, prima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri 2015. Primul echipaj câștigător din 2015: Vlad Cosma / Diana Haţegan.
March 30, 2015
Dupa o pauza de exact sase luni de zile, Campionatul National de Raliuri 2015 a debutat, ca de obicei, cu Tess Rally, etapa desfasurata weekendul acesta pe probele speciale din jurul Brasovului. Adrian Raspopa si-a respectat statutul de campion national la clasa automobilelor cu 2 Roti Motrice si a inceput sezonul cu o victorie de exceptie, avandu-l in dreapta sa, la fel ca anul trecut, pe Cosmin Diacu.
March 28, 2015
La doar 20 de ani, Simone Tempestini a obtinut prima sa victorie in Campionatul National de Raliuri Dunlop. Pilotand un Ford Fiesta R5 si avandu-l in dreapta sa pe Dorin Pulpea, Simone a dominat Tess Rally 44, fiind cel mai rapid pe sapte din cele noua probe speciale.
March 28, 2015
PS7 - Cheia, cu o lungime de 27.
March 28, 2015
PS6 si PS7 reprezinta cel mai greu test al Tess Rally. Datorita lungimii, acestea pot fi hotaratoare pentru clasamentul final.
March 28, 2015
Ziua secunda a Tess Rally 44 a debutat cu multe iesiri in decor insa toate echipajele implicate in incidente sunt in afara oricarui pericol. Primele doua speciale ale zilei de sambata s-au desfasurat in conditii de ploaie si ceata, aderenta si vizibilitatea fiind reduse.
March 28, 2015
Juniorul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini castiga si speciala cu numarul 5. In afara de superspeciala de aseara, cand a fost invins de tatal sau, Simone si-a adjudecat toate victoriile de proba.
March 28, 2015
Prima speciala a zilei de sambata a inceput cu inca o victorie pentru Simone Tempestini (Ford Fiesta R5). Acesta a parcurs Paraul Rece mai repede cu 9.
March 28, 2015
Una dintre caracteristicile Tess Rally o reprezinta vremea imprevizibila. Poate sa ninga, sa fie probe uscate intr-un capat dar umede in celalt, sau chiar sa fie soare si frumos, la fel ca anul trecut.
March 27, 2015
Brasov Rally Show, superspeciala desfasurata pe timp de noapte in centrul Brasovului, a atras un public numeros in pofida temperaturii scazute de afara. Asa cum era de asteptat, clasamentul general nu a suferit mari modificari in urma parcurgerii celor 1.
March 27, 2015
Simone Tempestini isi mareste avansul in fruntea clasamentului Tess Rally 44, castigand si cea de-a doua speciala desfasurata pe traseul Rasnov - Paraul Rece. Simone a fost mai rapid cu 3.
March 27, 2015
Simone Tempestini (Ford Fiesta R5) a inceput in forta prima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, obtinand cel mai bun timp pe speciala cu numarul 1.
March 27, 2015
Cu ocazia Tess Rally 44, Autorally vine cu o surpriza. Site-ul de motorsport numarul 1 in Romania ofera o aplicatie pentru telefoanele mobile si tabletele cu sistem de operare Android.
March 27, 2015
In fata unui public numeros strans in Piata Sfatului din Brasov, joi seara (26 martie 2015) a avut loc startul festiv in Tess Rally 44 si totodata in noul sezon din Campionatul National de Raliuri Dunlop.
Seara a inceput cu poza de grup a pilotilor si copilotilor, dupa care s-a trecut la prezentarea echipajelor si ale materialelor de concurs in imediata apropiere a Casei Sfatului si a Bisericii Negre, doua cladiri simbol ale Brasovului.
March 26, 2015
Joi, 26 martie, a avut loc la hotelul Aro Palace din Brasov conferinta de presa premergatoare Tess Rally 44, etapa de debut a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2015.
La conferinta de presa au participat pilotii Dan Girtofan, Edwin Keleti si Marco Tempestini, presedintele Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, domnul Norris Mageanu, reprezentanti ai partenerilor Tess (Gelu Dumitru) si Lubexpert Romania (Gelu Matau).
March 26, 2015
Informatiile meteo de la acest moment indica temperaturi pozitive; zapada s-a topit in arhivele unei ierni deja plecate; batalioane de pasari isi incep ziua cu interminabile triluri; de undeva, de foarte sus, cad firimituri de caldura, care nu ne satura, dar ne alina dorul de soare. Am putea spune ca este primavara!
March 26, 2015
Cu doar o zi inainte de startul festiv al Tess Rally 44, prima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, selectionata pilotilor si copilotilor a disputat un meci de baschet demonstrativ in compania echipei feminine CSU Olimpia Brasov. Partida s-a incheiat cu victoria participantilor din raliuri, scor final 29-34.
March 25, 2015
Odată cu Tess Rally, prima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri, începe și lupta în cadrul Cupei Suzuki. Primul raliu din calendarul pe 2015 are un coeficient de 1,2 și un total de 130,64 km împărţiţi în nouă probe speciale.
March 24, 2015
Cu ocazia desfasurarii Tess Rally 44 prima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, mai multe segmente de drumuri nationale din judetele Brasov si Prahova vor fi inchise traficului rutier in intervalele orare ce coincid cu desfasurarea probelor speciale.
March 24, 2015
Dupa un sezon perfect, in care s-a clasat de cinci ori pe prima pozitie, si o data pe a doua, in clasamentul automobilelor cu 2 Roti Motrice, Adrian Raspopa a devenit cvadruplu campion national al categoriei. Pentru sezonul 2015 al Campionatului National de Raliuri, Adrian Raspopa si-a propus aceleasi obiective ca la startul fiecarei stagiuni, respectiv obtinerea titlului pentru clasamentul automobilelor cu tractiune pe o singura punte si rezultate cat mai bune in clasamentul general.
March 24, 2015
Miercuri, 25 martie 2015, incepand cu orele 21:00, sala sporturilor "Dumitru Popescu Colibasi" din Brasov va gazdui un meci de baschet demonstrativ. In premiera, selectionata pilotilor si copilotilor inscrisi in Campionatul National de Raliuri va infrunta echipa locala feminina Olimpia CSU Brasov.
March 23, 2015
Cel mai constant pilot de pe podiumul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, Dan Gîrtofan (Škoda România Motorsport – Škoda Fabia S2000), se pregătește pentru un nou sezon de luptă cu secundele, ce va debuta la sfârșitul săptămânii, ca de obicei, cu Tess Rally. Ca la fiecare start de noul an competiţional, Giri este încrezător că va fi încă o dată printre protagoniștii întrecerii.
March 23, 2015
Anul 2014 a reprezentat pentru Gabriel Ene primul sezon complet in Campionatul National de Viteza in Coasta. Dupa un debut la volanul unui Renault Clio RS, Gabriel a trecut la comenzile unui Renault Clio R3 Cup, reusind sa urce pe podiumul de premiere de sase ori, dintr-un total de opt etape desfasurate, la categoria debutantilor, performante care i-au adus titlul de vicecampion national.
March 22, 2015
Inainte de fiecare etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, fanilor li se distribuie gratuit revista Autorally Magazin. Acest lucru se intampla fara intrerupere de 13 ani.
March 21, 2015
Simone Tempestini este, cu siguranţă, unul dintre piloţii care vor atrage cele mai multe priviri la Tess Rally 44. Obiectivul declarat al tânărului pilot Napoca Rally Academy pentru ediţia 2015 a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop este titlul naţional absolut.
March 20, 2015
Intrand in cel de-al noualea an de prezenta in Campionatului National de Raliuri, Cupa Dacia reprezinta una dintre cele mai longevive competitii monomarca din Europa. Idee de a oferi un automobil foarte raspandit, cu costuri mici de achizitie si intretinere, deci costuri reduse de participare, este principala cauza a succesului Cupei Dacia.
March 20, 2015
BCR Leasing Rally Team a deschis oficial cel de-al patrulea sezon de participare în Campionatului Naţional de Raliuri în cadrul unui eveniment organizat ieri la showroom-ul Colina Motorsport. Din componenţa echipei pentru anul 2015 fac parte trei din echipajele aliniate de BCR Leasing Rally Team la startul sezonului anterior, acestora adăugându-li-se acum un nou echipaj.
March 20, 2015
Havana, rom si salsa, sunt trei dintre lucrurile care te duc cu gandul imediat la Cuba. Dupa o excursie pe care a planuit-o ceva timp in celebra insula din Antile, Adrian Raspopa s-a indragostit de aerul boem al anilor `50 de care s-a bucurat din plin, iar sentimentele puternice care-l leaga de Cuba l-au determinat sa se implice intr-un nou proiect, alaturi de partenerul sau Cubavacanta.
March 20, 2015
Prezentarea oficială a echipei Napoca Rally Academy a avut loc, joi seara, pe teren propriu, la Cluj Napoca. Cele cinci echipaje sunt pregătite pentru prima provocare din Campionatul Naţional de Raliuri: Tess Rally (27 – 28 martie).
March 20, 2015
Sebastian Barbu atacă noul sezon cu aceeași mașină, Mitsubishi Lancer EVO X preparată de Colina Motorsport, un nou copilot, Răzvan Hulea, și ambiţii mai mari ca în 2014: 6 etape din CNR și 4 din ERT, inclusiv cele două programate în România. După ce și-a petrecut o mare parte din această iarnă pe schiuri, ca antrenor al fratelui său Alex Barbu în Campionatul Mondial de Schi, Sebastian Barbu este pregătit să revină pe asfaltul de la Brașov.
March 19, 2015
Cu doar o săptămâna până la startul sezonului 2015 al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, am realizat un interviu cu noul președinte al Federaţiei Naţionale de Automobilism Sportiv. Fost participant în diverse ramuri ale motorsportului, dar si organizator de evenimente de profil, Norris Măgeanu vine în FRAS cu un suflu nou și multe ambiţii.
March 18, 2015
Paul Dicu nu este un om obisnuit. Un om obisnuit nu alearga 250 de kilometri intr-o saptamana, sub soarele Saharei.
March 17, 2015
Desi anul trecut a insemnat debutul pe modelul Ford Fiesta R5, echipajul Edwin Keleti / Botond Csomortani s-a adaptat repede la noul material de concurs, reusind sa castige etapele de la Arad si Iasi. Al doilea loc in clasamentul general obtinut la finalul lui 2014 reprezinta punctul de plecare in acest an, in care tinta echipajului BCR Leasing Rally Team este titlul national absolut.
March 14, 2015
Joi 12 martie 2015, Adrian Răspopa a fost invitat să ia parte la conferinţa de presă pentru lansarea campaniei „Motocicliștii există în trafic – împarte drumul”, o camp
March 13, 2015
Etapa de debut a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2015, programata sa se desfasoare la Brasov in ultimul weekend al lunii martie, are spectacolul asigurat. 52 de echipaje au confirmat pana acum prezenta la Tess Rally 44, spectatorilor promitandu-li-se un show automobilistic de zile mari.
March 12, 2015
Napoca Rally Academy va fi prezenta in efectiv complet la debutul Campionatului National de Raliuri Dunlop, la finele lunii, cinci echipaje urmand sa ia startul la Brasov. Simone Tempestini va alerga la sapte etape cu Ford Fiesta R5, masina cu care tatal sau, Marco, incepe al treilea an, celelalte noutati fiind revenirea lui Vlad Cosma, cu un Suzuki Swift Sport si trecerea lui Florin Tincescu la Peugeot 208 R2, avandu-l in dreapta pe Sergiu Itu.
March 12, 2015
In perioada 27-28 Martie se va desfasura a 44-a editie a Raliului Brasovului, competitie care marcheaza in mod traditional debutul noului sezon competitional. Aceasta etapa este prima din cele 9 etape care compun Campionatul National de Raliuri.
March 11, 2015
Cupa Suzuki va fi prezenta in cel de-al treilea an in Campionatul National de Raliuri, concurentii care iau startul cu modelul Swift Sport urmand sa alerge in toate cele noua etape inscrise in calendar. Suzuki Romania si partenerul tehnic Wise Motorsport au lansat modelul 2015, care beneficiaza de un grup mai scurt pentru cutia de viteze, acesta urmand sa debuteze la Tess Rally, la finele lunii.
March 8, 2015
Sebastien Ogier castiga Raliul Mexicului si bifeaza un inceput perfect de campionat, cu trei victorii din trei posibile, performanta nereusita nici macar de cel mai de succes pilot din istoria WRC, Sebastien Loeb. Mads Ostberg si Andreas Mikkelsen il urmeaza pe podium, in timp ce Simone Tempestini rateaza cea mai buna performanta romaneasca, abandonand in ultima proba, cand se afla pe locul al 14-lea.
March 8, 2015
Tess Women Rally, intrecere de indemanare auto dedicata reprezentantelor sexului frumos, organizata de Auto Blic si Tess Brasov cu ocazia zilei femeii, s-a desfasurat pe o vreme insor
March 8, 2015
Sebastien Ogier are drum liber catre victoria in Raliul Mexicului, dupa ce principalul sau adversar din ziua intai, Jari-Matti Latvala, a abandonat la jumatatea zilei secunde, rupand roata stanga spate a VW-lui sau Polo R WRC, in timp ce Mads Ostberg si Andreas Mikkelsen se lupta pentru locul secund, pe cele trei probe din ziua finala.
Sebastien Ogier incepe ziua finala din Raliul Mexicului cu un avans de un minut si 15 secunde, francezul fiind in cursa pentru a treia victorie consecutiva in tot atatea raliuri alergate in 2015, in timp ce punctul de interes al finalului de raliu este disputa pentru locul doi, intre Mads Ostberg si Andreas Mikkelsen, care sunt despartiti de doar 4.